Economic

Ministrul Finanţelor: „Modificările la Ordonanţa 114 se bazează pe datele transmise de BNR”

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, astăzi, după şedinţa Consiliului Economic şi Social (CES), că modificările la Ordonanţa 114 se bazează foarte mult pe elementele şi datele transmise de Banca Naţională a României (BNR), instituţie care a şi avizat documentul în forma sa actuală.

„Vă pot spune clar că, astăzi, ROBOR-ul este peste 3%, deci 3,23% la trei luni. La tranzacţii, noul indice de referinţă este 2,60%, este o diferenţă în minus. Noi ne-am bazat foarte mult pe ceea ce Banca Naţională a României ne-a trimis ca şi elemente, date, argumente, justificări. Este acelaşi document pe care şi Banca Naţională l-a acceptat. Vă reamintesc că Ordonanţa, în forma ei de astăzi, este avizată şi de Banca Naţională a României. În rest, sunt încercări ale unora de a crea din nou o discuţie care nu ar trebui să existe”, a afirmat Eugen Teodorovici.

Oficialul a fost întrebat dacă nu ar trebui să fie publice calculele realizate de BNR, legate de indicele ROBOR, şi acesta a subliniat că „sunt informaţii care se discută şi se analizează în cadrul unui grup de lucru” şi că „nu pot să iasă în public”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare