Economic

Ministrul Finanțelor consideră că decizia ANAF de a impozita nunțile este o „imbecilitate”

 

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, recent, pentru DCNews, că decizia ANAF de a impozita prestatorii de servicii de la nunți din 2013 până în zilele noastre în baza unor declarații pe care tinerii căsătoriți sunt obligați să le completeze este o „imbecilitate”.

„Este o imbecilitate a celor de la ANAF chiar dacă este în lege. Dacă legea spune că trebuie să faci acest lucru, trebuia să îl faci încă din 2013, ca să fii proactiv să spui «domnule, de azi înainte toți cei care au de gând să se căsătorească prin cununie civilă trebuie să declare», ca omul să știe. Asta ar trebui să fie abordarea corectă a ANAF-ului”, a explicat Eugen Teodorovici.

În opinia sa, contribuabilii sunt hăituiți de ANAF, în condițiile în care statul a greșit, nu a știut să se organizeze și acum încearcă să recupereze ceea ce trebuia să facă în urmă cu cinci ani.

„Asta cu nunțile, botezurile și ce au început să facă ei acolo mi se pare o acțiune din asta de hăituială din partea ANAF-ului față de contribuabili. Tot tu greșești ca stat, ai mii de angajați în sistem și nu ești capabil să anticipezi astfel de situații și acum vii după ani de zile să ce? E o făcătură pe care Fisc-ul încearcă să o facă încercând să dea vina pe altcineva decât pe Fisc pentru astfel de acțiune. Sau să spună: «domnule, ne-am trezit acum și cine face nunta este obligat să facă o declarație că dacă ai alte persoane particulare care fac anumite servicii cu ocazia acelui eveniment», foarte bine. Dar fă-o de acum încolo ca omul să știe, nu să vii după cinci ani de zile să bagi frica în tinerii căsătoriți. Până la final de an sau începutul anului viitor, cum am promis, lucrurile se vor schimba. O să fie și mai puțini acolo ca să nu mai aibă timp de astfel de idei”, a arătat oficialul.

Impozitarea nunților nu ar trebui să fie o prioritate pentru ANAF pentru că instituția are probleme mai importante de rezolvat.

„Este reală chestiunea asta. Cei de la Prahova au postat chiar și pe Facebook circulara asta. Bun, este în temeiul legal, numai că asta cu siguranță, pe o listă de priorități a ANAF-ului este undeva mult, mult în josul listei. ANAF-ul avea multe alte lucruri de făcut înaintea acestei măsuri. Întrebarea care se pune este: «de ce tot timpul ANAF-ul reacționează și nu acționează?”, a subliniat Eugen Teodorovici.

Reamintim că, de curând, ANAF a trimis unor tineri din Argeș o solicitare prin care le cere să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și restaurantul. 

Citiți și: 

ANAF a început operațiunea de impozitare a nunților

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button