Economic

Ministerul Muncii a redactat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru majorarea alocaţiilor de stat pentru copii

 

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS) a anunţat, astăzi, că a redactat proiectul de ordonanţă de urgenţă privind majorarea alocaţiilor de stat pentru copii, în urma hotărârii luate de Parlament privind creşterea acestor indemnizaţii.

„Ca urmare a deciziei Parlamentului României, de suplimentare a bugetului Ministerului Muncii și Justiției Sociale, cu suma de 2,13 miliarde lei, în vederea majorării alocațiilor de stat pentru copii, prin Legea Bugetului pe anul 2019, MMJS a întocmit un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii 61/1993 și a Legii 448/2006, care reglementează, în prezent, plata acestor drepturi”, se arată în comunicatul de presă al MMJS.

Potrivit proiectului de OUG, articolul 3 din Legea 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte astfel: 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii prevăzuţi la art. 1 alin. (3); 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap”. Modificările se vor aplica începând cu data de 1 martie 2019.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare