Economic

„Microîntreprinderile, cele mai afectate de criză”

  • logomytex.png
 

BNR afirmă că numărul încă redus al companiilor care se împrumută demonstrează că diminuarea finanțării ar putea avea consecințe negative importante.

Numărul redus al companiilor care se împrumută din totalul societăților active, în scădere de la 16% în martie 2009 la 14% în iunie 2010, precum și rolul semnificativ al acestora pentru economie arată că reducerea finanțării ar putea avea consecințe negative importante, potrivit unui raport BNR. „După dimensiuea firmei, microîntreprinderile au fost cele mai afectate, acestea explicând peste 80% din scăderea menționată. Numărul încă redus al companiilor care se împrumută (pe plan intern sau extern), precum și rolul semnificativ al acestora pentru economie demonstrează că diminuarea finanțării ar putea avea consecințe negative importante”, se arată în raportul BNR asupra stabilității financiare pe 2010.
Firmele care se împrumută, pe plan intern sau extern, contribuie cu aproape 60% la valoarea adăugată brută produsă în economie de către companiile nefinanciare. Astfel, reluarea cererii de credite de la băncile autohtone, ca o consecință a revenirii creșterii economice la ritmuri pozitive din economiile partenere, este posibil să aibă loc cu întârziere, se spune în raport. Referitor la companii, raportul arată că acestea au transferat o parte din evoluțiile nefavorabile cu care s-au confruntat către partenerii de afaceri care, la rândul lor, au răspuns prin măsuri similare, ceea ce a agravat constrângerile jucătorilor din economie.

„Riscul problemelor de lichiditate”
În acest context, riscul cel mai important pe termen scurt este ca, în ipoteza unei reveniri economice modeste și relativ întârziate, alături de persistența arieratelor bugetare, să se exacerbeze problemele de lichiditate ce provin din funcționarea acestor entități în contextul unor lanțuri de ofertă afectate suplimentar de evoluții sectoriale nefavorabile, existând perspectiva ca aceste constrângeri să poată fi transmise între partenerii de afaceri și chiar să fie amplificate. Companiile care au reușit să facă cel mai bine față crizei au fost cele care au primit investiții străine directe, acestea având avantajul că dețin o structură ce le permite preluarea mai eficientă a șocurilor.
Potrivit raportului, ele au un rol important în crearea valorii adăugate din economie (circa 40% din valoarea generată de companiile nefinanciare) și generează peste 75% din exporturile României.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google