Economic

MFP. Românii pot subscrie pentru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul programului „Tezaur”

 

Românii pot subscrie, în această perioadă, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul programului „Tezaur”, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și 5%, informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Titlurile de stat pot fi cumpărate, până în 31 iulie 2019, de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului, şi până în 30 iulie 2019, prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, respectiv, până în 29 iulie 201, din mediul rural. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

„Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune”, se arată în comunicatul de presă al MFP.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul programului „Tezaur” sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

„Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori”, precizează MFP.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare