Economic

MFP. Deficit bugetar de 20,9 miliarde de lei, înregistrat în primele zece luni din 2018

 

Execuția bugetului general consolidat pe primele zece luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 20,9 miliarde lei, respectiv 2,2% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). În 2017, în aceeaşi perioadă,  bugetul general consolidat înregistra un deficit de 6,6 miliarde de lei (0,79% din PIB).

În perioada ianuarie – octombrie 2018, veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 232,3 miliarde lei, reprezentând 24,5% din PIB, au fost cu 11,8% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 253,2 miliarde lei, cu 18,1% mai mari față de aceeași perioadă din anul 2017.

„Cheltuielile de personal sunt cu 25,4% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 12,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum și majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție”, subliniază MFP.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne şi externe, au fost de 20,6 miliarde lei, cu 40,2% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare