Marketing – Pentru IMM-urile brasovene, Mos Craciun a sosit deja

Ofertele promotionale bancare de Sarbatori au impanzit piata
Nu doar persoanele fizice sunt in atentia bancilor comerciale in prag de Sarbatori, ci si intreprinderile mici si mijlocii. Mai ales ca si nevoile de finantare ale acestora cresc o data cu apropierea Craciunului si a Revelionului.
Astfel ca ofertele promotionale bancare adresate IMM-urilor nu au intarziat sa apara. Una dintre primele institutii bancare romanesti ofera tuturor societatilor care acceseaza pana la finele anului un credit pentru acoperirea nevoilor de capital atat o perioada de gratie, cat si o rata preferentiala a dobanzii. Firmele care solicita un astfel de imprumut sunt pasuite timp de doua luni la rambursarea ratelor, iar pentru suma accesata li se percepe o dobanda cu doar 0,5% mai mare decat nivelul dobanzilor de pe pietele internationale, calculat la o luna, care atinge in prezent nivelul de 6,81%.
Reprezentantii bancii sustin ca astfel creditele pentru IMM-uri devin mai flexibile in conditiile in care, din partea acestei categorii de clienti au venit foarte multe cereri de creditare. „Volumul de credite acordate acestui segment a crescut cu peste 75% la mijlocul anului, in comparatie cu luna iunie a anului precedent”, au precizat reprezentantii bancii.
Sunt finantate si afacerile nou infiintate
Trebuie spus ca IMM-urile beneficiaza de o larga varietate de produse bancare de creditare. Mai toate bancile pun la dispozitia acestui segment de clientela cel putin un astfel de produs, in conditii mult mai flexibile decat in urma cu un an. De regula, bancile acorda credite firmelor pentru finantarea capitalului circulant, pentru investitii, precum si imprumuturi pentru dezvoltarea afacerilor. In plus, pot fi accesate chiar si linii de credit. In timp ce creditele pentru investitii au o durata de rambursare care ajunge chiar si la cinci ani, celelalte trebuie inapoiate bancii intr-un timp mai scurt, de la unul la trei ani. Apoi, in functie de institutia finantatoare, IMM-urile pot beneficia de un imprumut care sa le acopere integral nevoia de lichiditati sau numai partial, pentru care trebuie sa prezinte sau nu garantii. De asemenea, sunt banci care limiteaza suma maxima la un procentaj din cifra de afaceri anuala a solicitantului. Mai mult decat atat, pentru a putea accesa un credit, agentii economici nu sunt obligati sa aiba in spate un istoric al activitatii. Sunt banci care crediteaza chiar si afacerile nou infiintate sau care au o perioada maxima de functionare de pana la jumatate de an.
Fara garantii sau studii de fezabilitate
De creditele pentru intreprinderi se pot apropia chiar si persoanele fizice autorizate, asociatiile familiale si liber-profesionistii. Daca majoritatea bancilor impun acestor categorii de clientela un dosar stufos de acte care poate descuraja, sunt si institutii care le crediteaza fara sa impuna garantii imobiliare si chiar fara sa le ceara sa prezinte studii de fezabilitate, plan de afaceri sau buget de venituri si cheltuieli. De exemplu, pentru un credit rapid, in lei, echivalentul a maximum 2.500 de euro, accesat pe o durata de 24 de luni, beneficiarul va avea de returnat lunar o suma de aproximativ 500 de RON, adica 5 milioane de lei vechi. In cazul unui imprumut de afaceri, care poate ajunge chiar si la 10.000 de euro sau dolari, durata de rambursare creste in functie de suma pana la maximum trei ani, iar rata lunara va fi de aproximativ 372 de euro/dolari. Pentru sume mai mari de 10.000 de euro/dolari, ce pot fi accesate de cei ce doresc sa investeasca in active fixe, amenajari sau doar sa-si finanteze capitalul de lucru, perioada de rambursare poate ajunge chiar si la cinci ani. In acest caz, in schimbul unui imprumut de 20.000 de euro acordat pe cinci ani, beneficiarul va avea de plata lunar 486 de euro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




