Economic

Klaus Iohannis: „Mediul de afaceri are nevoie de stabilitate și predictibilitate”

 

Președintele Klaus Iohannis a declarat, astăzi, la Roma, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Confederaţiei patronatelor italiene, că mediul de afaceri are nevoie de „stabilitate și predictibilitate”.

„Ca întreprinzători, dumneavoastră cunoașteți cel mai bine faptul că mediul de afaceri are nevoie de un cadru legislativ eficient, de instituții puternice, legi stabile și predictibile. Deci, stabilitate și predictibilitate. Din această perspectivă, este esențială implicarea dumneavoastră în relația cu autoritățile publice și clasa politică, lucru la fel de valabil în Italia, ca și în România. Doar astfel putem susține, în mod durabil, investițiile, antreprenoriatul și valorile economiei de piață”, a afirmat Klaus Iohannis.

Cu acest prilej, șeful statului i-a încurajat pe antreprenori să reflecteze „la câteva teme cu relevanţă pentru dezvoltarea pe termen lung” a economiilor din România şi Italia.

„Am în vedere aici dezvoltarea și consolidarea infrastructurii de transport, a celei energetice, stimularea IMM-urilor, dar și teme precum digitalizarea economiei și a administrației publice, investițiile în educație și formarea profesională de vârf, cu un accent deosebit pe integrarea tinerilor pe piața muncii”, a arătat Klaus Iohannis.

Italia este cel de-al doilea partener comercial al României. În prima jumătate a anului 2018, „valoarea schimburilor a fost de aproape 8 miliarde de euro, cu peste 6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, cu perspectiva de a depăși 15 miliarde de euro pentru anul 2018, ceea ce reprezintă cea mai ridicată valoare din ultimii 10 ani”, a subliniat șeful statului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare