Economic

Jucatorii de pe piata de capital

  • logomytex.png
 

De la anul, vor fi impozitate cu 16% numai castigurile calculate ca diferenta intre pretul de vanzare si cel inregistrat pe piata in 31 decembrie 2005

Jucatorii care isi investesc banii pe piata de capital si brokerii pot rasufla usurati. Ministerul Finantelor Publice (MFP) a decis printr-un proiect de lege care ur meaza sa modifice Codul fiscal ca toate castigurile din investitiile la Bursa, care vor fi impozitate incepand de anul viitor cu 16%, sa fie calculate ca diferenta intre pretul la care actiunile sunt vandute si ultimul pret inregistrat pe piata la finalul acestui an. Astfel, investitorii vor plati de la 1 ianuarie 2006 un impozit de 16% din castigul obtinut in fiecare tranzactie, determinarea castigului total obtinut de investitor urmand sa se faca trimestrial, termen la care investitorul va primi de la stat sumele reprezentand impozitul platit in plus. Chiar daca este destul de complicata, aceasta formula de calcul i-ar putea linisti pe investitorii pietei autohtone de capital, care se temeau ca pentru actiunile vandute anul viitor vor fi taxate cu 16% si castigurile acumulate in ultimii ani. Un asemenea scenariu i-ar fi determinat probabil pe multi dintre investitori sa-si marcheze profiturile in acest an vanzandu-si actiunile pentru a plati un impozit mai mic decat cel din 2006 si ar fi putut duce chiar la prabusirea preturilor de pe piata.
Tot cu 16% vor fi taxate de la inceputul anului viitor si castigurile obtinute din dobanzile bancare, retinerea impozitului urmand sa fie facuta de catre banci. Prevederea privind taxarea cu 16% doar in cazul castigurilor acumulate incepand de anul viitor nu este prezenta insa si in cazul fondurilor de investitii, unde intregul castig urmeaza sa fie impozitat cu 16%, indiferent de data la care titlurile au fost cumparate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google