Economic

„Înțelegem deciziile de relaxare fiscală, dar vrem și măsuri compensatorii”

A afirmat Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București

  • logomytex.png
 

În cadrul unui eveniment de lansare oficială a recomandărilor Comisiei Europene pentru România în 2015, Angela Filote a explicat de ce Comisia menține „o doză mare de precauție” și de ce insistă atât de mult în continuare pe măsurile bugetare și de fiscalitate, deși există „o situație macroeconomică cu indicatori foarte pozitivi, atât în absolut, cât și în relativ”, în comparație cu alte state membre. „Este tocmai pentru că România a înregistrat progrese considerabile (…) dar ne dorim foarte mult ca aceste progrese și rezultatul la care s-a ajuns, stabilitatea macroeconomică, să poată să fie menținute și în niciun caz nu ne dorim să vedem pași înapoi. E de înțeles că s-au luat anumite măsuri de relaxare fiscală, înțelegem în totalitate rațiunile care au stat la baza acestor măsuri dar vrem să ne asigurăm că sunt luate și măsurile compensatorii, astfel încât România să păstreze aceste fundamente macroeconomice care o plasează în momentul de față printre statele membre cele mai stabile și mai disciplinate bugetar și fiscal din UE”, a afirmat Angela Filote, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București, citată de Mediafax.

Filote a mai precizat că este important ca aceste recomandări, deși nu sunt obligatorii, „să se bucure o asumare din partea României”, deoarece reformele vor fi încununate de succes doar dacă „sunt înțelese și asumate și de către guvernul statului membru”. Angela Filote a adăugat că față de anul trecut sunt mai puține recomandări pentru toate țările, întrucât Comisia a observat că „nu există suficientă capacitate administrativă la nivelul statelor membre pentru a duce un număr mare de priorități în același timp la îndeplinire”. Șefa Reprezentanței a subliniat că, în recomandările sale, CE s-a concentrat pe domenii cu impact macroeconomic și social foarte important, prioritățile fiind la nivelul întregii UE creșterea investițiilor, reformele structurale și responsabilitata fiscală. Comisia Europeană a adoptat, pe 13 mai, recomandările de politică economică specifice fiecărei țări pentru 2015 și 2016, prin care a lansat un apel în vederea luării de măsuri la nivel național pentru crearea de locuri de muncă și stimularea creșterii. 

(A.Z.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google