Economic

INS. Preţurile produselor alimentare au crescut cu 5,2% în luna iulie

 

În luna iulie 2019, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 5,2%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 3,4%, iar tarifele serviciilor s-au mărit cu 4,1%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, arată datele publicate în „Buletinul statistic de preţuri”, realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cartofi.

„În cadrul grupei de mărfuri alimentare, creşteri importante de preţuri s-au înregistrat pentru următoarele mărfuri: cartofi (+65,3%), alte legume şi conserve de legume (+19,1%), produse de morărit şi panificaţie (+4,8%), carne, preparate şi conserve din carne (+4,4%), peşte şi conserve din peşte (+3,5%), alte produse  alimentare (+3,4%), lapte şi produse lactate, ouă (+3%), citrice şi alte fructe meridionale (+2,9%), băuturi alcoolice (+2,3%), conserve din fructe (+2,2%), miere de albine (+1,6%), cacao şi cafea (+1%), ulei, slănină, grăsimi (+0,8%)”, subliniază INS.

În schimb, scăderi au fost consemnate la fructe proaspete şi zahăr.

Creşterea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 3,4% a fost determinată de evoluţia preţurilor la tutun, ţigări (+7,5%), combustibili (+3,6%), încălţăminte (+3,2%), energie electrică, gaze şi încălzire centrală (+3%).

„Tarifele serviciilor au crescut în medie cu 4,1%, în principal pentru poştă şi telecomunicaţii, apă, canal, salubritate (+5,2%), igienă şi cosmetică (+5%), îngrijire medicală (+4,5%)”, menţionează INS.

Creşteri de tarife sub media grupei au fost înregistrate la reparaţii auto, electronice şi lucrări foto, precum şi la chirie şi transportul urban.

Rata inflaţiei în iulie 2019, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2018, a fost de 4,1%. Aceasta a urcat de la 3,84% în luna iunie 2019.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare