Industria brasoveana a revenit din „concediu” in forta

In septembrie, productia companiilor din judetul nostru s-a majorat cu 15,7% fata de luna august
Productia industriala la nivelul judetului Brasov s-a revigorat in luna septembrie, acoperind pierderea inregistrata in august. Potrivit datelor statistice furnizate de Directia Judeteana de Statistica (DJS) Brasov, aceasta a fost mai mare, in volum absolut, cu 15,7% comparativ cu cea din luna august, asta dupa ce la acea data se diminuase cu 15,3% fata de iulie.
Totusi, statisticile oficiale releva faptul ca performantele industriei brasovene s-au inrautatit intr-un an. Astfel, productia industriala a fost mai mica, in volum absolut, cu 16,2% fata de cea inregistrata in luna septembrie 2004.
Mai mult decat atat, indicatorul productiei cumulate pe primele trei trimestre din anul curent este cu 0,5% mai mic decat cel aferent aceluiasi interval din 2004. Cifra de afaceri in industrie a fost si ea mai mica in primele noua luni ale acestui an fata de anul trecut cu 3,4%. Asta in ciuda faptului ca datele statistice evidentiaza o crestere a cifrei de afaceri in luna septembrie cu 20,1% fata de luna precedenta si cu 3,6% fata de septembrie 2004.
Afacerile nu au mers insa la fel pentru toate firmele. Luna septembrie s-a dovedit a fi foarte productiva pentru societatile profilate pe realizarea de preparate din carne, care au inregistrat cresteri cu 339,1% fata de septembrie 2004.
Industria textila a raportat si ea majorari ale productiei cu 145,8% fata de perioada analizata, cea de var cu 126,3%, iar cea de autocamioane cu 122,2%. In schimb, productii mai mici s-au obtinut la carnea de bovine cu 48,7%, la piese feroase si neferoase cu 38,1% si la energie termica cu 37,1%. Calculele statisticienilor brasoveni nu se opresc aici. Pe baza unor procedee statistice specifice, ei au estimat ca productivitatea muncii in industrie a fost in luna septembrie cu 16% mai mare decat in august si cu 13% comparativ cu septembrie 2004. Pe primele noua luni, insa, aceasta a fost cu doar 3% mai mare decat cea inregistrata anul trecut.
Luna propice pentru comert exterior
Luna septembrie a fost propice si pentru dezvoltarea activitatii de comert exterior a societatilor brasovene. Afacerile au mers mai bine pentru exportatori decat pentru importatori. Astfel, dupa cum arata statisticile, in luna septembrie s-a inregistrat o crestere cu 44,3% a volumului exporturilor, in comparatie cu luna precedenta si cu 25,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Valoarea marfurilor care au luat drumul strainatatii in luna septembrie a fost de 61,64 milioane de euro. In aceste conditii, in primele 9 luni ale anului in curs societatile brasovene au exportat marfuri in valoare totala de 473,2 milioane de euro, cu aproape 10% mai mult decat in intervalul similar din 2004.
Societatile importatoare au achizitionat, in primele noua luni, marfuri de la furnizorii externi in valoare totala de 651,56 milioane de euro, ceea ce reprezinta o crestere cu 25% fata de anul trecut. Din acestea 90,9 milioane de euro insumeaza importurile din luna septembrie. Trebuie spus ca statisticile indica la acest capitol o crestere cu 16,6% fata de luna august si cu 43,8% fata de luna septembrie 2004. Cu alte cuvinte, balanta comertului exterior se mentine deficitara la nivelul judetului Brasov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




