In ciuda restrictiilor „ordonate” de BNR, – Centrele comerciale nu au inasprit conditiile de creditare

Mai mult, pentru a stimula vanzarile ele isi pasuiesc clientii cu trei luni
La o jumatate de luna de la limitarea accesului populatiei la credite, centrele comerciale care vand produse in rate direct din magazin isi vad in continuare nestingherite de treaba. Ba mai mult, ele incearca sa atraga alti clienti prin promotii de genul „vino la noi, am gasit deja solutii sa-ti dam credit” sau „cumperi acum, platesti in 2006”. Astfel, clientii isi pot achizitiona bunurile dorite, beneficiind de o amanare a platii ratelor cu trei luni. In intervalul mentionat, care se suprapune cu Sarbatorile de Iarna, clientilor nu li se va percepe dobanda pentru sumele imprumutate si nici un fel de comision. Mai mult, reprezentantii institutiei finantatoare sustin ca accesul la credit a ramas in continuare rapid, iar conditiile de acordare sunt simple. Practic, pentru a putea cumpara in rate, solicitantii au nevoie fie de fluturasul de salariu stampilat de angajator, fie de o adeverinta tip eliberata de centrul comercial si completata de firma in care lucreaza. In plus, acestia trebuie sa prezinte o copie dupa buletinul de identitate, precum si ultima factura de la una dintre societatile care furnizeaza utilitati, ale carei date sa corespunda cu adresa din buletin. Daca toate acestea sunt indeplinite, imprumutul se aproba imediat, astfel ca in urmatoarea zi beneficiarul isi poate ridica produsele achizitionate. Durata maxima a creditului este de 60 de luni.
Trebuie mentionat faptul ca, in conformitate cu spusele vanzatorilor din aceste magazine, nu este nici o problema daca solicitantul are doar venitul minim pe economie. El poate cumpara linistit produse in rate in valoare de pana la 20 de milioane de lei vechi. In aceste conditii, daca el va incheia contractul pe durata maxima, respectiv 5 ani, va avea de rambursat lunar o rata de aproximativ 630.000 de lei vechi. Astfel, desi magazinele ii scutesc pe clienti de plata ratei pe o perioada de trei luni, ele nu ies in pierdere. Dimpotriva, la calcul simplu rezulta ca, de fapt, la finalizarea contractului beneficiarul creditului va plati aproape dublu decat a imprumutat, adica aproximativ 38 de milioane de lei vechi. Cu toate acestea, populatia nu ezita sa recurga la creditarea prin magazine. Dovada si aglomeratia la ghiseul de rambursare a ratelor din cadrul centrelor comerciale care practica acest sistem de finantare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




