În această toamnă se numără… scumpirile

Toamna se numără bobocii, spune o zicală românească, însă, pentru finalul celui de-al doilea an de criză aceasta s-a tranformat în „toamna se numără scumpirile”. În primul rând, este vorba despre uleiul alimentar, al cărui preț s-ar putea majora în zilele următoare. Creșterea este 15% deoarece, spun producătorii, materia primă și utilitățile s-au scumpit. Seceta a diminuat producția de floarea soarelui, astfel că prețul acesteia a urcat cu 30-40%. Chiar și așa, agricultorii, citați de un portal de știri, spun că recolta va acoperi necesarul de consum intern. Însă, pentru ca fermierii să nu își vândă producția peste graniță, procesatorii vor fi nevoiți să le ofere prețuri mai bune. Anul trecut, aproape 80% dintre agricultori care au cultivat floarea soarelui nu și-au acoperit costurile. Recoltatul acestei culturi se apropie de final, iar fermierii se așteaptă la o producție medie la hectar de aproximativ 1.800 de kilograme, cu 300 de kilograme mai mică decât anul trecut. Datele Ministerului Agriculturii spun că producția totală va ajunge la 1,4 milioane de tone, nivel deloc mulțumitor spun specialiștii.
Uleiul și pâinea, cap de listă
Însă, producătorii spun că cele mai mai mari scumpiri ale toamnei sunt așteptate în industria panificației. Din cauza inundațiilor de peste vară, recoltele de grâu au fost afectate în proporție de 20-30%, motiv pentru care producătorii estimează că prețul pâinii va crește și cu 30%. Asta înseamnă că pâinea pentru care astăzi plătim 2 lei, va costa în curând cel puțin 2,7 lei, mai ales că este de notorietate faptul că ori de câte ori prețurile s-au majorat din cauza scumpirii utilităților sau a carburanților comercinații au adăugat și un mic adaos comercial peste pragul normal. Producția de grâu a fost bună, de 4,5 milioane de tone, însă 60% din totalul acestei cantități este considerat furajer, pentru că din cauza ploilor calitatea recoltei a avut de suferit. „Atunci, automat creșterea prețului a fost normală, nu numai la noi, ci în toată lumea s-a întâmplat ceva aproape nemaiîntâlnit: într-o lună de zile prețul la grâu a crescut de la 130 de euro/t la 230 de euro/tonă. Ceea ce afectează întreaga industrie de panificație din România”, a declarat pentru un portal de știri președintele Agrostar, Federația Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Niculae Ștefan, citat de un portal de știri.
La rândul, Dragoș Frumosu, președintele Federației Sindicale din Industria (FSIA), a precizat aceleiași surse că „prețul grâului este destul de ridicat, efect care se va simți și în România. Noi avem în România un preț cu mult sub prețul european, care au un preț mult ridicat, dar sigur condițiile vizavi de câștigurile oamenilor sunt altele. La ulei a crescut de asemenea prețul materiei prime, așa că, pentru a nu avea pierdere, producătorii trebuie să crească prețul corespunzător”.
Interesant este că în ciuda contextului internațional, Rusia și Ucraina au închis exporturile de grâu, iar România nu a făcut și nici nu se pregătește să facă acest lucru. În schimb, se pare că pentru a profita de prețul foarte bun de pe piața internațională România va exporta o cantitate însemnată de cereale. „Mi se pare aberant, o lipsă de profesionalism a Guvernului. În momentul în care sunt probleme, trebuie îți protejezi populația să asiguri cantitatea de grâu, știind noi suntem dependenți de cereale, adică România consumă o cantitate foarte mare de cereale. Guvernul României ar trebui să intervină prin diferite mecanisme pentru protejarea consumatorilor pentru ca în final prețurile să nu crească foarte mult”, a conchis șeful Agrostar.
Prudență pe piața laptelui
Există și reprezentanți din alte ramuri ale industriei alimentare, precum producătorii de lactate, de carne de pasăre, de ouă sau de zahăr, care spun că ar fi tentanți să majoreze prețurile, dar nu-și permit, deoarece le e teamă ca piața să nu fie invadată de importuri. „Nu putem crește prețurile atâta vreme cât piața nu ne permite. Afirmațiile de genul «Scumpim!» sunt dezechilibrate în această perioadă când puterea de cumpărare a scăzut considerabil”, a afirmat Ilie Van, președintele Uniunii Naționale a Crescătorilor de Păsări. „Nici vorbă de scumpiri, deoarece consumatorul român nu mai poate suporta o majorare de preț”, adaugă Valentin Blănaru, directorul general al Patronatului Laptelui.
Totodată, Emilian Dobrescu, directorul general al producătorului de zahăr Agrana România și președintele Patronatului Zahărului, întrevede până la sfârșitul anului o majorare a prețurilor de maximum 1-2%, ca urmare a scumpirii zahărului brut și a evoluției cursului valutar.
Promoții… cu prețuri mari
Însă, chiar și fără anunțatele scumpiri sacoșele de cumpărături și portofele cumpărătorilor sunt afectate din ce în ce mai mult în această perioadă de recesiune. Practic, intrat în supermarket sau în piață cumpărătorul caută cu predilecție cele mai mici prețuri din cauza veniturilor mici. De multe ori calitatea produselor nici nu este atât de importantă, dacă aceasta este soluția pentru ca în final banii să ajungă pentru achiziționarea tuturor produselor de pe lista de cumpărături. Mai mult decât atât, în ultima perioadă, aproape toate produsele s-au scumpit pe nesimțite în fiecare săptămână, iar diferențele de prețuri de la un magazin la altul depășesc în unele cazuri 6 lei/kg. Carnea și produsele din carne scot cei mai mulți bani din buzunarele clienților, prețurile depinzând de zona în care oamenii își fac cumpărăturile. În ceea ce privește ofertele supermarketurilor, cel mai bine ar fi să analizați prețurile pe kg, pentru că de multe ori, prețurile afișate sunt pentru cantități mai mici, 500 de grame, 850 de grame, 900 de grame sau pentru baxuri de minim 3-5 kilograme, după caz. În aceste condiții, pulpa de porc costă în medie 19 lei/kg, ceafa de porc cu os – între 17 și 19 lei/kg iar ceafa de porc fără os-de la 21 lei în sus/kg. Puiul e puțin mai ieftin, pulpele inferioare- de la 9 lei/kg până la 13 lei/kg (dar trebuie să luați 10 kg) pulpe superioare- cel puțin 8,32 lei/kg (tot la bax de 10 kg), în timp ce pieptul de pui dezosat se vinde cu prețuri situate pe o plajă între 12 lei/kg și 18,5 lei/kg.
Nici specialitățile din carne nu sunt prea ieftine, deși la prima vedere setul de câte trei bucăți ambalate frumos îți cam ia ochii, iar diversitatea salamurilor este tradusă și în prețurile de la la raft. Cu 8,44 lei/bucata de 500 de grame (adică 16,88 lei/kg), cu 10,34 lei/bucata de 450 de grame (adică 22,9 lei/kg) sau cu 10,53 lei/bucata de 400 de grame (adică 26,33 lei/kg), produsele nu sunt chiar la îndemâna tuturor. Lista poate continua cu șunca afumată -de la 21 lei în sus/kg și mușchiul file-de la 23 lei/kg.
În ceea ce privește prețurile legumelor, de câteva zile, de când vremea s-a răcit, acestea s-au scumpit cu 0,5-0,8 lei/kg. Roșiile se vând chiar în piața en-gros cu 2,3-2,5 lei/kg, după în urmă cu o săptămână producătorii nu cereau mai mult de 1,6 lei/kg. Pentru finalul toamnei este de așteptat ca prețul tomatelor, ardeilor și vinetelor să crească cu cel mult 20%.
(A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





