Guvernul va concedia 70.000 de bugetari, FMI vrea de trei ori mai mulți

Guvernul s-a angajat să limiteze până la începutul anului viitor personalul din sectorul public la 1,29 milioane de salariați, ceea ce reprezintă disponibilizarea a 70.000 de bugetari, puțin peste 5%, reiese din datele prezentate în scrisoarea suplimentară de intenție la acordul cu FMI. „Vom limita totodată fondul de salarii în 2011 la 39 de miliarde de lei și vom stabili o limită de 1,29 milioane total angajați în sectorul public la începutul anului 2011. Pentru a încuraja disciplina bugetară, ierarhizarea după activități a proiectelor și sporirea eficienței, Ministerul Finanțelor va transmite limite orientative de cheltuieli ordonatorilor primari de credite, în procesul de elaborare a strategiei fiscale”, se arată în scrisoarea suplimentară convenită de autoritățile române și misiunea de evaluare a Fondului Monetar Internațional (FMI), transmite Mediafax.
Potrivit ultimelor date prezentate de Guvern, la finele lunii martie numărul de personal în sectorul public s-a ridicat la 1,36 milioane de angajați, cu 36.000 de salariați mai puțin decât în decembrie 2008.
Surse participante la negocierile cu FMI au declarat pentru Mediafax că peste 140.000 de angajați din sectorul public vor fi disponibilizați până la începutul anului viitor, pentru a menține cheltuielile de personal în 2011 în limitele convenite cu FMI. Șeful misiunii FMI de evaluare a acordului cu România, Jeffrey Franks, a declarat luni că personalul din sectorul public ar trebui să scadă pe termen mediu, în următorii ani, cu 250.000 de salariați, respectiv o reducere similară angajărilor suplimentare din perioada 2006-2008. El a arătat că în scrisoarea de intenție nu este specificat numărul de salariați care trebuie disponibilizați în acest an, dar această reducere este implicită, întrucât va reprezenta baza de plecare pentru bugetul pentru anul viitor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




