Economic

Fiscul a aplicat sancțiuni de 667.575 lei în cadrul acțiunii „Ballroom”

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a aplicat, în perioada 30 iunie – 4 iulie 2017, în cadrul acțiunii „Ballroom”, sancțiuni contravenționale de 667.575 lei, informează instituția.

În cadrul acțiunii au fost efectuate controale operative la societăți care dețin spații cu destinație principală de organizare evenimente (nunți, simpozioane, evenimente corporate etc.).

„Principalul obiectiv de control a vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spațiului unde se desfășoară evenimentul și/sau prestările de servicii conexe (catering, servire băuturi, program artistic, DJ etc.)”, se arată în comunicatul de presă al ANAF.

Practic, au fost verificați 227 de contribuabili și au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale principale, din care 95 amenzi și 13 avertismente, valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 lei. Totodată, s-au confiscat sume, venituri ilicite și bunuri în valoare totală de 31.134 lei.

De asemenea, s-a dispus suspendarea activității a cinci contribuabili, din care patru suspendări pentru nedotare cu aparate de marcat electronice fiscale. Acțiunea va continua și în perioada următoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare