Economic

Finalizarea proiectului „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”

 

SC HOLLMIK SRL în calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. M2-8941 din 29.04.2021, anunță finalizarea proiectului cu titlul “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”, înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.

Obiectivul proiectului l-a reprezentat sprijinirea beneficiarilor prevăzuți la art. (3), a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS – CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanțe militare pe perioada stării de urgență sau îngrădite pe perioada stării de alertă, prin acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, în contextul crizei provocate COVID-19.

Proiectul a avut printre principalele rezultate, următoarele: 

-menținerea activității pe o perioadă de minim 6 luni,

-menținerea/suplimentarea numărului locurilor de muncă față de data depunerii cererii, pe o perioadă de minimum 6 luni, la data acordării granturilor

Valoarea proiectului a fost de 210.586,10 lei din care: 183.118,35 lei grant și 27.467,75 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Date de contact:

                                S.C. HOLLMIK S.R.L.

                                Persoana de contact: MANOIU TUNDE

                                E-mail: office@hmkadv.ro, Tel. 0720-100845

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google