Economic

FÃRÃ BANI. Din cauza cumpărătorilor care apar mai mult întâmplător, Piața imobiliară este blocată

  • article_249751_1.jpg
 

Dacă finalul anului trecut și chiar primele săptămâni din 2010 dădeau oarece speranțe celor care mizau pe revenirea pieței imobiliare, măcar pe segmentul închirierilor, astăzi asistăm la un blocaj general.

Practic, nu se vinde și nu se închiriază nimic. Rar mai apare câte un cumpărător sau o persoană dornică să închirieze. Numai au căutare nici măcar garsonierele sau apartamentele cu două camere, proprietăți tranzacționate destul de rar și înainte. Potrivit unui reprezentant al filialei Brașov a Uniunii Naționale a Agențiilor Imobiliare (UNIM), „lipsa banilor este principala cauză. Pentru obținerea unui credit băncile solicită venituri mari, însă chiar și persoanele cu asemenea venituri au devenit reticente. Au văzut ce au pățit cei care s-au îndatorat în urmă cu doi ani și care acum își plătesc foarte greu ratele bancare”. Sursa citată ne explică totuși că totuși în acest context a făcut o tranzacție luna trecută. „A fost o vânzare, însă de atunci, nimic”.
Nici pe segmentul închirirerilor nu se mai fac tranzacții. „A fost o perioadă după începerea anului universitar când părinții care au copiii la facultate în Brașov căutau să închirieze apartamente cu două camere sau garsoniere. Acum însă, nu se mai închiriază nimic”. Blocajul imobiliar i-a lovit și pe „samsarii” imobiliari, o parte a acestora dispărând încet de pe piață. Dacă în trecut numărul celor care „vânau” proprietățile ieftine era destul de mare, astăzi, această categorie de investitori este pe cale de dispariție, iar motivele sunt evidente. Pe de o parte este vorba despre scăderea lichidității, însă este cert că aceștia și-au revizuit strategia mai ales pentru că prețurile de pe piață nu mai cresc de la o lună la alta ca acum doi-trei ani, iar profiturile nu mai pot fi obținute peste noapte.
În aceste condiții, când nici cumpărători nu mai sunt, iar vânzătorii nu mai au practic cu cine să negocieze, prețurile nu au scăzut față de prima lună a anului. Un apartament semidecomandat costă în jur de 42.000-45.000 de euro, iar pentru unul decomandat prețul de pornire este de 50.000 de euro. O locuință cu trei camere situată într-o zonă industrială, gen Tractorul sau Astra, costă în jur de 60.000 de euro, iar dacă este amplasată în zona Scriitorilor, Zizinului, Griviței sau Răcădău prețul este situat între 70.000 și 80.000 de euro. Desigur, prețurile sunt negociabile, însă cumpărătorul poate beneficia de o reducere numai în cazul în care proprietarul este presat și are nevoie imediat de bani. „Am întâlnit cazul unui vânzător care a cerut pentru un apartament 50.000 de euro, a refuzat o ofertă de 45.000 de euro, iar ulterior nu a reușit să-l vândă nici măcar sub 40.000 de euro”.
Cele mai slab cotate locuințe de pe piață sunt cele cu patru camere care își găsesc extrem de greu cumpărători, printre motive aflându-se prețul care ajunge chiar și la 100.000 de euro și cheltuielile ulterioare de întreținere. Și casele își găsesc foarte rar, aproape întâmplător, clienți, situația acestor proprietăți fiind asemănătoare cu cea a apartamentelor. În schimb, terenurile nu mai au căutate de nici un fel. Nici nu mai contează că prețul de astăzi pentru teren în Stupini, de 25-30 de euro/mp, a scăzut considerabil de la 80-90 euro/mp cât se cerea în perioada boom-ului imobiliar.

Prețurile vor scădea cu 40%
Tot despre un blocaj ne-a vorbit și directorul general al unei importante companii imobiliare din oraș. În aceste condiții, sursa citată este de părere că anul 2010 va marca scăderea prețurilor cu 40% în cazul apartamentelor. „De la un preț de 42.000-43.000 de euro, cât costă în medie acum un apartament cu două camere cred că se va ajunge la 26.000-27.000 de euro. Probabil se va ajunge undeva la un preț de 500 de euro/mp. Explicația este foarte simplă. Peste câteva luni băncile vor scoate la vânzare numeroase locuințe ale debitorilor, piața va fi suprasaturată de asemenea oferte, iar cererea va fi mică pentru că lumea nu are bani. Prin urmare, prețurile vor scădea foarte mult în continuare”, explică sursa. Acesta este și motivul pentru care unii proprietari, din dorința de a-și vinde cât mai repede bunurile și de a face rapid rost de bani negociază în unele cazuri procente importante din prețul de pornire. De exemplu, în cazul unui bun de 200.000 de euro, dacă în urmă cu câțiva ani se negocia din preț un procent situat între 1 și 10%, astăzi, pentru a se realiza tranzacția, sunt proprietari dispuși să facă discount-uri și de 20 sau chiar 30%.

Peste 800 euro/mp într-o garsonieră
Însă pentru a vedea exact cum merge piața am încercat să negociem la telefon cumpărarea unei locuințe. Am început cu o garsonieră. Prima, situată în Tractorul (în apropierea stadionului Forex), confort 1, îmbunătățiri, preț de pornire 26.000 de euro pentru 32 mp, adică 812,5 euro/mp. Prețul însă nu se negocieză. Totuși nu e rău dacă ținem cont că în 2008 o locuință similară costa în jur de 40.000 de euro (1.250 euro/mp), iar dacă avea ceva îmbunătățiri prețul putea sări chiar și la 45.000 de euro (1.406 euro/mp). Încercăm și zona Astra, unde prețul scade de la 31.000 de euro la 30.000 de euro pentru o garsonieră de 26 mp, adică 1.153,8 euro/mp. Vi se pare scump? Atunci puteți alege o garsonieră în Scriitorilor  de 30 mp pe care trebuie să plătiți „numai” 35.000 de euro, adică 1.166,6 euro/mp. Nenegociabil. Cele mai ieftine „garsoniere” sunt camerele (fără baie și bucătărie) din Bartolomeu, 8.000 de euro/bucata, 16 mp promiși. Adică 500 euro/mp.
Trecem la apartamentele cu două camere. Gemenii, confort 1, semidecomandat 44.000 de euro/48-49 mp, adică între 897,95 și 916 euro/mp. Înghițim în sec și „mergem” pe Griviței, unde pentru 52.000-55.000 de euro ni se oferă un apartament de două camere cu o suprafață de 56-58 mp, adică aproape 950 de euro/mp. La fel de scump ni s-a părut și apartamentul pe care l-am găsit în Scriitorilor. Are 64 mp, este parțial mobilat (numai bucătăria) și proprietarul vrea pe el 59.000 de euro, 921 euro/mp. Și apartamentele cu 3 și 4 camere sunt la fel de inaccesibile cumpărătorilor chiar dacă în comparație cu anii precedenți, prețurile au scăzut în unele cazuri cu 35.000-40.000 de euro. Adică, astăzi, cel mai ieftin apartament cu trei camere (65 mp) într-o zonă oarecum centrală a orașului costă 66.000 de euro, puțin peste 1.000 de euro/mp. Dacă vreți ceva mai ieftin, la 61.500 de euro, puteți opta pentru zona străzii Independenței. Însă prețul final pe mp este același.     (A.Z.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google