FÃRÃ BANI. Criză, nu glumă! Tot mai puțini brașoveni încep o afacere

2010 se dovedește a fi pentru mediul de afaceri brașovean un an extrem de dificil, în condițiile în care criza economico-financiară se acutizează, iar ziua de mâine este o mare necunoscută. Dat fiind acest tablou sumbru este evident că din ce în ce mai puțini brașoveni au luat decizia să demareze o nouă afacere, iar statistica Oficiului Național al Registrului Comerțului vine să întărească această idee.
Puține înmatriculări
În perioada 1 ianuarie-30 aprilie 2010, în județul Brașov au fost înmatriculate, conform Oficiului Național al Registrului Comerțului, 1.050 de societăți comerciale. În perioada analizată au fost înmatriculate 436 de societăți cu răspundere limitată (SRL), 358 de persoane fizice autorizate (PFA), 234 de întreprinderi individuale (II) și 19 întreprinderi familiale (IF). Comparativ cu 2009, numărul de înmatriculări a scăzut în județul nostru, cauza principală constituind-o, evident, criza economică tot mai dură. Între ianuarie și aprilie 2009, conform ONRC, în județul Brașov au fost înmatriculate 1.168 de societăți comerciale. Dintre acestea, 682 au fost societăți comerciale cu răspundere limitată (SRL), 370 persoane fizice autorizate (PFA), 95 întreprinderi individuale (II) și 31 întreprinderi familiale (IF). De fapt, scăderea numărului de înmatriculări de la Brașov ar trebui analizată și prin prisma faptului că, între ianuarie și aprilie 2010, în județul nostru au fost înregistrate suficient de multe suspendări, dizolvări și radieri de societăți comerciale, iar acest lucru nu a constituit deloc o încurajare pentru demararea de noi afaceri. Potrivit ONRC, în perioada ianuarie-aprilie 2010, în județul Brașov au fost suspendate 1.164 de societăți comerciale, au fost radiate 372 de societăți comerciale și au fost dizolvate 41 de firme. Și dacă mai adăugăm și faptul că, la 30 aprilie 2010, erau activi din punct de vedere juridic 28.621 de comercianți, dintre care 6.249 de persoane fizice autorizate și 22.372 de persoane juridice, numărul acestora fiind în scădere, putem înțelege mai bine de ce tot mai puțini brașoveni au curajul să demareze o afacere.
În ceea ce privește numărul de înmatriculări înregistrat, la nivel național, datele Oficiului Național al Registrului Comerțului indică faptul că acestea au scăzut, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2009. Astfel, între 1 ianuarie și 30 aprilie 2010, au fost înmatriculate, la nivel național, 37.906 de societăți comerciale, în scădere cu 14%, față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost înmatriculate 43.982 de societăți comerciale. Din cele 37.906 societăți comerciale înmatriculate între ianuarie și aprilie 2010, 16.418 au fost societăți cu răspundere limitată (SRL), 12.916 persoane fizice autorizate (PFA), 7.476 întreprinderi individuale (II) și 990 întreprinderi familiale (IF). În 2009, în aceeași perioadă au fost înmatriculate 22.394 de societăți cu răspundere limitată (SRL), 15.744 de persoane fizice autorizate (PFA), 4.261 de întreprinderi individuale (II) și 1.469 de întreprinderi familiale (IF). În perioada ianuarie-aprilie 2010, cele mai multe societăți comerciale înmatriculate, la nivel național, au fost din domeniile: comerțul cu ridicata și cu amănuntul, respectiv repararea autovehiculelor și motocicletelor – 12.867, activități profesionale, științifice și tehnice – 4.420, agricultură, silvicultură, pescuit – 3.063, construcții – 3.014, informații și comunicații – 2.212, industria prelucrătoare – 2.196, respectiv, activități de servicii administrative și activități de servicii suport – 2.188.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




