Economic

Euroins – în colaps. Ce va fi cu cei 2,5 milioane de clienți

Euroins – în colaps. ASF a decis să ridice autorizația companiei de asigurări. Firma, cu 2,5 milioane de clienți, va intra în insolvență – potrivit stiripesurse.ro. În acest moment, Euroins este liderul pieței RCA din România.

Euroins – în colaps

Persoanele care au un contract de asigurare cu Euroins aflat în derulare vor avea posibilitatea de a denunța unilateral acest act. Ele pot solicita Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) restituirea contravalorii primei de asigurare aferente perioadei denunțate.

Plata despăgubirilor ce se cuvin persoanelor prejudiciate, care ar fi trebuit să se realizeze de către Euroins, vor fi efectuate tot de FGA. Dar, având în vedere numărul mare al clienților, în funcție de dosarele de daună rămase nesoluționate, procedura de soluționare a cererilor și de acordare a despăgubirilor ar putea fi una de durată. Cuantumul maxim al despăgubirilor este, în acest caz, de 450.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] și păgubiții liderului RCA căruia ASF a decis să-i ceară în instanță falimentul (detalii aici) vor putea solicita imediat restituirea de prime și plata daunelor de la Fondul de Garantare a […]

Back to top button