„E nevoie de un management mai atent”

Susține reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu
Perioada grea pentru finanțarea României a trecut o dată cu acordarea de către Fondul Monetar Internațional (FMI) a tranșelor III și IV, iar efectele pozitive ale deciziei conducerii Fondului se vor vedea săptămânile viitoare, când va avea loc emisiunea de eurobonduri a Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Declarația a fost făcută zilele trecute de reprezentantul țării noastre la FMI și fostul ministru de Finanțe, Mihai Tănăsescu. Acesta a precizat pentru o agenție de știri că acordarea tranșelor III și IV de împrumut reprezintă un semnal dat către toate piețele că România este pe drumul cel bun. Decizia boardului executiv al FMI arată seriozitate și stabilitate, ceea ce se va vedea în perioada care urmează într-o creștere a încrederii investitorilor și un acces mai ușor pe piața de capital.
Ţinta: deficit de 5,9% din PIB
Mai mult el consideră că asigurarea finanțării României nu mai este o problemă datorită faptului că aproape jumătate din suma de 2,45 miliarde euro va fi virată direct în trezorerie. Chiar și așa, Mihai Tănăsescu a atras atenția Ministerului de Finanțe că „este nevoie de un management mai atent al trezoreriei pentru ca finanțarea și refinanțarea împrumuturilor de pe piața internă și de pe cea externă să fie mai predictibilă”.
În ceea ce privește emisiunea de eurobonduri pe care țara noastră o pregătește, ministrul de Finanțe, Sebastian Vlădescu, a reafirmat intenția instituției pe care o conduce de a emite eurobonduri în chiar primul trimestru al acestui an, turul de prezentare a ofertei urmând să înceapă în cel mult două săptămâni. Trebuie spus că deficitul bugetar convenit de România cu FMI pentru 2010 se ridică la 5,9% din Produsul Intern Brut (PIB), nefiind încă stabilite țintele trimestriale privind deficitul public. El a adăugat, însă, că „România va atinge aproape jumătate din deficitul convenit pentru anul 2010 până la data de 30 iunie, deficitul fiind împărțit aproape în jumătate, cu o mică pondere în plus în cea de-a doua parte a anului”. Consiliul miniștrilor de finanțe din UE a extins cu un an, până în 2012, termenul limită până la care țara noastră își poate ajusta deficitul bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB), din cauza înrăutățirii mai pronunțate decât se anticipa a economiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




