Economic

După 25 de ani, ANAF s-a decis să facă dreptate. Vedetele, maneliştii şi cămătarii – în vizorul Fiscului!

 

Recent, ANAF a demarat verificarea persoanelor cu venituri mari care „reprezintă risc fiscal ridicat“.

„După 25 de ani în care inechitatea, sub toate formele ei, a marcat evoluţia României şi a românilor, a venit momentul să schimbăm această stare de fapt, măcar în domeniul fiscalităţii. Ştiu foarte bine că aşteptările de la ANAF sunt foarte mari în această perioadă şi oamenii îşi doresc să vadă lucrurile schimbate peste noapte. Din păcate, mai avem încă nevoie de răbdare, din cauza capacităţii administrative limitate. De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda şi Inspecţia Fiscală scot din piaţă firmele fantomă şi destructurează lanţuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalităţi ale vieţii publice, manelişti, cămătari etc, cu toţii fiind pentru noi doar contribuabili cu obligaţii declarative. Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile“, a spus Gelu Ştefan Diaconu, preşedinte ANAF, în comunicat.

Se arată că în eşantionul de risc intră persoanele cu avere afişată în spaţiul public, nejustificată de veniturile declarate.  Vor fi luate în calcul: imobilele, autoturismele de lux, alte bunuri de mare valoare, depunerile semnificative în conturi bancare din România sau din străinătate, cheltuielile personale ridicate. Durata efectuării verificării fiscale este de maxim 6 luni, respectiv 12 luni în cazul în care sunt necesare informaţii din străinătate.

Concret, vor fi controlaţi asociaţi sau acţionari care au împrumutat firma cu peste 200.000 de lei, persoane care au cumpărat bunuri sau case de peste 70.000 de euro sau au achiziţionat maşini mai scumpe de 25.000 de euro.

„Orice venituri constatate de organele fiscale, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu cota de 16%, conform art. 791 din Codul fiscal. Prin decizia de impunere se calculează şi obligaţiile fiscale accesorii (penalităţi, dobânzi)“, se mai arată în comunicatul ANAF. De asemenea, se mai subliniază faptul că nerespectarea obligaţiei de depunere a declaraţiei de venit „constituie potrivit Codului de procedură fiscală contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 10.000 la 50.000 lei“.

Foto: Manelistul Adi Minune (sursa: YouTube)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare