Dobanzile la depozitele in lei continua sa se „prabuseasca”

Cel putin jumatate din bancile de pe piata au efectuat in aceasta saptamana ajustari in minus la ratele dobanzilor practicate la depozitele constituite pe diverse termene, in moneda nationala. Scaderile sunt cuprinse intre 0,5 si 2,75 puncte procentuale. Cu alte cuvinte, persoanele care-si mai pastreaza inca economiile in depozite bancare si-au mai micsorat din castiguri, in conditiile in care dobanda medie anuala cu care bancile isi remunereaza clientii a ajuns la aproximativ 5%.
Cel mai scazut nivel al dobanzilor la plasamentele in lei este de 1,75% pentru cele cu scadenta la o luna si de 2,5% pentru cele cu plata anuala a dobanzii. La polul opus se situeaza inca dobanzi de 9% pe an. Trebuie spus insa ca doar sase institutii bancare mai lucreaza in prezent cu dobanzi la depozitele in lei care acopera „tinta” inflatiei prognozata pentru acest an, de 7,5%.
Practic, prin reducerile de dobanda operate, majoritatea bancilor au intrat cu produsele de economisire in zona in care acestea nu mai aduc un castig real. Ba chiar genereaza pierderi in conditiile in care statul retine in prezent un impozit de 10% pe veniturile din dobanzi, care se va majora la 16% incepand cu 1 ianuarie 2006, conform proiectului de modificare a Codului Fiscal. Ca sa nu mai luam in considerare si faptul ca deponentii mai au de suportat si o serie de comisioane bancare aferente operatiunilor de extragere de numerar din cont.
Dobanzi la valuta mai mari ca la lei
Ceea ce este si mai ingrijorator este faptul ca tendinta dobanzilor de a o lua puternic „la vale” nu pare sa se stavileasca. Asta in ciuda faptului ca reprezentantii bancilor private au ajuns si ei la concluzia ca scaderea dobanzilor la plasamentele in lei a mers deja prea departe, avertisment pe care guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, l-a tras inca din luna mai a acestui an, cand s-a inregistrat primul val de diminuari puternice. Bancherii nu exclud insa posibilitatea ca in scurt timp sa identifice alte variante de plasare a banilor decat la Banca Centrala, fapt ce le va permite sa remunereze ceva mai bine decat acum economiile clientilor. Pana atunci insa, scaderea drastica a dobanzilor la depozitele in lei incurajeaza economisirea in valuta. In momentul de fata institutiile bancare platesc celor care economisesc in dolari dobanzi anuale cuprinse intre 2% si 4,75%, in timp ce pentru euro dobanzile sunt cuprinse intre 1,3% si 4,75% pe an. Deci, in unele cazuri, plasarea banilor in valuta in banci este mai avantajoasa, mai ales ca principalele valute si-au reluat tendinta de apreciere in raport cu moneda nationala.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




