Economic

Doar șase comisioane într-un contract

  • logomytex.png
 

De vineri, 11 iunie, a devenit obligatorie pentru toate statele europene Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și Consiliului Europei, elaborată în 23 aprilie 2008 și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în data de 22 mai 2008. Potrivit Directivei, până în septembrie băncile trebuie să modifice toate contractele de credit încheiate cu populația pentru a le adapta la noile reglementări UE și nu vor mai putea încasa comisioane la rambursările anticipate pentru împrumuturile cu dobândă variabilă. Mai mult, celelalte comisioanele sunt limitate la 1%.
Directiva europeană mai prevede că în cazul împrumuturilor cu dobânzi fixe, banca va putea cere pentru rambursari anticipate o compensație de cel mult 0,5% din principalul rămas de plată pentru scadențe de sub un an și maximum 1% la perioade mai mari de un an rămase din maturitatea inițială.
Directiva introduce și obligativitatea comunicării către clientul bancar a informațiilor precontractuale prin intermediul unui formular standardizat. Practic, consumatorii vor primi, înainte de semnarea unui contract de credit, un formular standard care cuprinde informații care să le permită acestora să compare mai multe oferte, inclusiv din alte state UE, pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unui contract de credit. De asemenea, noile reglementări vor institui dreptul consumatorului să se retragă din contractul de credit fără a invoca motive, în termen de 14 zile calendaristice de la semnarea acestuia.

392 de reclamații în T1
Mai mult, potrivit unei ordonanțe aprobate de Guvern la inițiativa Protecției Consumatorului, numărul comisioanelor aferente contractului de credit a fost limitat la patru. Aceste comisioane au în vedere  comisionul de administrare credit, comisionul de rambursare anticipată după caz, comisionul de penalizare pentru întârzierea la plată și comisionul unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Băncile mai pot introduce doar încă două comisioane, unul referitor la analiza dosarului de credit și altul ce prevede costuri pentru anumite situații, însă nici unul în plus. În primul trimestru al acestui an ANPC a primit 392 de reclamații de la clienții instituțiilor de credit și a aplicat 51 de sancțiuni în valoare de aproape 400.000 lei.     (A.Z.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google