Economic

Diferență uriașă între dobânzile la depozitele bancare și cele la credite

 

În vreme ce, grație politicii „înțelepte” a Guvernului, inflația crește și tot crește, ajungând luna trecută la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani, dobânzile oferite la depozite de băncile comerciale au scăzut la un minim istoric. Astfel, potrivit datelor Băncii Naționale, randamentul mediu la depozitele bancare pe trei și șase luni (cele mai frecvente) a coborât la 0,78% la începutul acestui an. În schimb, dobânzile la credite erau, în medie, de 10,19% în ianuarie 2018, în creștere ușoară față de finalul anului 2016, când se ridicau la 10,05%. Diferența aceasta, de peste 9 procente, dintre dobânzile la depozite și cele la credite este printre cele mai mari din Uniunea Europeană.

Ce înseamnă faptul că deponentul încasează o dobândă semnificativ mai mică decât inflația nu este greu de realizat: îi scade puterea de cumpărare, existând chiar cazuri în care un depozit bancar aduce pierderi directe, posesorul său încasând, la lichidare, mai puțini bani decât a depus. Și nu sunt deloc semne că această situație s-ar schimba în bine în următoarea perioadă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare