Deficitul comercial a ajuns la 5,36 mld. euro în iulie

Deficitul comercial a ajuns la 5,36 miliarde de euro după primele șapte luni ale anului, cu puțin peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, deși în iulie exporturile au continuat să crească într-un ritm mai rapid decât importurile, potrivit datelor INS. În perioada ianuarie-iulie, exporturile au crescut în euro cu 25% față de aceeași perioadă din 2009, la 20,56 miliarde euro, depășind avansul de 19,6% al importurilor, care au însumat 25,9 miliarde de euro, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).
De altfel, în fiecare lună exporturile au crescut mai rapid decât importurile, însă decalajul nu a fost încă eliminat. Trendul de recuperare a decalajelor a început anul trecut, când atât exporturile, cât și importurile au scăzut în fiecare lună, dar reducerea importurilor a fost aproape constant mai accentuată decât cea a exporturilor. În primele șapte luni ale acestui an, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor au fost deținute de grupele de mașini și echipamente de transport (42,9% la export și 35,2% la import) și alte produse manufacturate (34,3% la export și respectiv 30,9% la import). În iulie, exporturile au urcat cu 30,9%, iar importurile cu 28,1%.
În ceea ce privește nivelul încasărilor bugetare, trebuie precizat că noua cotă de TVA a determinat, în prima lună după majorare, o creștere a veniturilor la buget din această sursă cu 25% comparativ cu media veniturilor din lunile anterioare. Anunțul a fost făcut de premierul Emil Boc care a mai precizat că în primele șapte luni ale anului, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 20 de miliarde de lei, echivalentul a 3,9% din PIB, după ce a urcat în luna iulie cu aproape două miliarde de lei. Pe venituri, creșterea încasărilor din TVA s-a înregistrat îndeosebi pe lunile iunie și iulie, influența din majorarea cotei de la 19% la 24% fiind reflectată începând cu august.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



