Economic

Datoria publică va ajunge la 9.558 lei/salariat în decembrie

  • logomytex.png
 

La finalul anului 2010, datoria publică pe salariat va ajunge la 9.558 de lei, dacă luăm în calcul deficitul bugetar convenit cu FMI pentru anul 2010 și datoria publică de la finalul anului 2009, a anunțat un portal economic citând date oficiale ale Institutului Național de Statistică (INS). Practic, la finalul anului 2010, datoria publică a statului român va ajunge la 171,98 miliarde de lei, dacă ținem cont de faptul că la finalul anului 2009 datoria publică era de 140,08 miliarde de lei, iar deficitul bugetar convenit cu Fondul Monetar Internațional pentru anul acesta este de 31,9 miliarde de lei.
Raportând aceste cifre la populația României, care număra aproximativ 21,69 milioane de locuitori, conform rezultatelor ultimului recensământ, reiese că fiecare cetățean român, indiferent de vârstă sau dacă are un loc de muncă, duce în spate o datorie de circa 7.928 de lei, echivalentul a 1.933 de euro. Dacă raportăm însă datoria publică la populația activă (9 milioane de locuitori fără șomeri), atunci valoarea ei este de 19.108 de lei, adică 4.660 euro, iar dacă luăm în calcul doar persoanele care lucrează (adică 4,37 milioane de salariați potrivit INS), atunci datoria publică ajunge la 39.354 lei per salariat, adică 9.558 de euro per salariat.
   


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google