Economic

Cu câți bani crede statul român că o familie poate trăi rezonabil

Cu câți bani crede statul român că o familie poate trăi rezonabil.

Statul român estimează că o familie de la oraș, formată din doi adulți și doi copii, poate trăi rezonabil cu 3.300 de lei pe lună. Analiza arată că se poate trăi decent cu 11 lei pe zi pentru mâncare și 2 lei pe zi pentru diverse produse și servicii. Specialiștii spun totuși că mai sunt câteva cheltuieli de luat în calcul. E vorba de întreținere, costul locuinței și educația.

În contextul economic actual, inflația a depășit 15%. Ratele aproape s-au dublat față de anul trecut. Bugetele românilor devin tot mai subțiri. Astfel, reperul de la care statul pornește în stabilirea multor politici publice arată că o familie poate duce un trai rezonabil, în oraș, cu aproximativ 3.300 de lei: 1.400 pe mâncare, 175 pe haine, 500 pe facturi și 65 pentru diverse produse și servicii.

Analiză optimistă

În opinia unor specialiști, analiza publicată de Comisia pentru Insolvență la Nivel Central este mult prea optimistă.

„Mai ai și alte cheltuiel. Copiii necesită și cheltuieli de angajament, de viitor, de educație. Nu uitați că o casă cu doi copii are nevoie și de alte lucruri. Doar pentru cheltuielile curente pare rezonabilă. Dacă luăm în calcul traiul unei familii moderne care dorește să dea o șansă copiilor, trebuie să ne gândim la toate lucrurile astea”, a  spus Adrian Mitroi, economist.

Potrivit aceleiași analize, o familie cu doi adulți și doi copii ar putea trăi rezonabil, la țară, cu aproximativ 2600 de lei: 1.000 pe mâncare, 260 pe haine și 326 pe facturi. Realitatea contrazice, totuși, teoria.   

Dacă vorbim de coșul minim pentru un trai decent, institutul pentru calitatea vietii oferă câteva valori. Pentru o familie fără copii, 4.400 de lei pe lună, pentru o familie cu 1 copil, 6.000 de lei, iar pentru familie cu doi copii, 7200 lei pe lună.

Experții recomandă creșterea veniturilor

„Îţi iei încă un job, dacă timpul îţi permite. Te apuci să faci ceva pe cont propriu. Fie să lucrezi undeva sau să faci ceva pe internet. Îţi cauţi un loc de muncă mai bine plătit. Urmezi un curs rapid de calificare într-un domeniu cerut de piaţă. De exemplu, serviciile de instalaţii sanitare, reparaţii de tot felul – în general prestări de servicii. Sunt elemente care ne pot ajuta să câştigăm mai mult”, este de părere Adrian Negrescu, economist.

Cu câți bani crede statul român că o familie poate trăi rezonabil.

În România, sunt aproximativ 1,5 milioane de angajați plătiți cu salariul minim, dintr-un total de 5 milioane, a informat Digi 24.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button