Creditele peste 20.000 de lei, raportate Băncii Naționale

Băncile și IFN-urile din Registrul Special vor raporta, de la 1 mai, informații suplimentare la Centrala Riscului de Credit pentru creditele peste 20.000 de lei, care se referă în principal la expuneri neperformante, improbabilitatea de plată sau restructurări de credite, potrivit unui proiect BNR. Baza de date a Centralei Riscului de Credit va fi completată cu informații noi referitoare la debitori și credite, potrivit unui proiect de regulament BNR pentru modificarea Regulamentului Băncii Naționale a României 2/2012 privind organizarea și funcționarea Centralei Riscului de Credit. Centrala este specializată în colectarea, stocarea și centralizarea informațiilor privind expunerea fiecărei bănci, instituții financiare nebancare din Registrul special, a instituțiilor de plată care înregistrează un nivel semnificativ al activității de creditare sau a celor emitente de monedă electronică care înregistrează un nivel semnificativ al activității de creditare față de acei debitori care au împrumutat peste 20.000 lei, precum și a informațiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori. (A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



