Economic

Consiliul Concurenței a amendat Camera Auditorilor Financiari din România cu 182.000 de euro

 

Consiliul Concurenței a anunțat, astăzi, că a sancționat Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) cu o amendă de 819.322 lei (182.000 euro) pentru restricţionarea concurenţei pe piaţa serviciilor de audit financiar.

Astfel, Camera Auditorilor a stabilit un nivel al onorariului mediu orar şi un număr minim de ore aferente unei misiuni de audit, dublate de sancţiuni pentru nerespectarea lor. Practic, organizația a indus în randul membrilor un anumit nivel al onorariului, prejudiciind în final beneficiarii acestor servicii, care au plătit mai mult.

„Calitatea serviciilor de audit este foarte importantă şi de aceea, organizaţia profesională trebuie să se implice şi să verifice respectarea riguroasă a regulilor de etică profesională şi a standardelor tehnice de calitate, în funcţie de specificul şi complexitatea fiecărei lucrări de audit. Acest lucru trebuie să se realizeze, însă, fără niciun fel de raportare la un anumit nivel al preţului”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Prin urmare, Camera Auditorilor trebuie să transmită Autorităţii de Concurenţă proiectele de modificare a normelor în vederea verificării conformităţii cu regulile de concurenţă. Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) este organizaţia profesională care coordonează şi autorizează desfăşurarea activităţii de audit financiar în România, grupând peste 3.000 de membri, atât auditori financiari persoane fizice autorizate, cât şi firme de audit.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare