Economic

BRAȘOVUL, creștere cu 253% a numărului de turiști străini

  • img-7674.jpg
 

În primele cinci luni ale acestui an, turismul a înregistrat un puternic reviriment în judeţul Braşov, în ceea ce privește sosirile oaspeților străini în unităţile de cazare. Numărul acestora a marcat o creștere cu 253% față de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Braşov, în perioada ianuarie-mai 2022, Braşovul s-a situat pe poziţia a doua la nivel național, în ce priveşte numărul de turişti, cu ponderea de 9,7%. Față de aceeași perioadă a anului anterior, numărul de sosiri ale turiștilor, în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din județul Brașov, a crescut cu 15%, fiind 408.876 turişti (93,4% români şi 6,6% străini). Dacă, în cazul turiştilor autohtoni, creşterea a fost de 10 procente, în cazul turiştilor străini s-a înregistrat o creştere cu 253%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Braşov, în număr de 773.823 de zile de cazare (92,4% români şi 7,6% străini), au fost, în ianuarie – mai 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, în creștere cu 11,3%. În schimb, durata medie a sejurului a scăzut de la două la 1,9 nopţi. În primele cinci luni ale anului, cei mai mulţi vizitatori străini au venit din Israel şi Germania, fiecare cu peste 3.000, urmate de Moldova şi Regatul Unit, fiecare cu peste 2.000 de turişti, Ucraina, SAU, Franţa, Italia şi Spania, fiecare cu mai mult de 1.000 de turişti. Indicele de utilizare netă a capacității de cazare turistică în funcțiune, în judeţul Braşov, în ianuarie – mai 2022, a fost de 23%, iar faţă de aceeaşi perioadă din 2021 a crescut cu 1,5 puncte procentuale. Cel mai mare indice de utilizare netă a locurilor de cazare s-a înregistrat la bungalouri (31,1%).
În Regiunea Centru, judeţul Braşov ocupă locul I la sosiri, cu 47,6%, şi la înnoptări cu 46,7%, din totalul sosirilor, respectiv al înnoptărilor regiunii. La nivel național, judeţul Braşov ocupa locul II, la sosiri, cu ponderea de 12,2%, şi la înnoptări cu ponderea de 12%.

În luna mai, creștere de 337%

În ceea ce privește ultima lună a intervalului, luna mai, la Braşov au sosit 83.053 de turişti, din care 7.300 au fost străini, înregistrând o creștere cu 32,7%, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent. Numărul turiştilor români a crescut cu 24,4% comparativ cu luna din anul anterior, în timp ce numărul turiştilor străini a crescut cu 337,9%. Capacitatea celor 831 unități de cazare care au raportat activitate în această lună a fost de 26.401 locuri, cu 6,5% mai mare decât în luna mai 2021. Hotelurile au deţinut ponderea de 46,6%, pensiunile agroturistice 21,7%, pensiunile turistice 16,2%, vilele turistice 5,2%, cabane turistice 3,9%, hosteluri 2,8%, moteluri 2,2%.
Turiştii au preferat să se cazeze în structuri de primire de 3 stele (52,6%), apoi în ordine descrescătoare 4 stele (32,6%), 2 stele (7,7%), 5 stele (5,4%), o stea (1,4%) şi neclasificate (0,4%).
Înnoptările au fost în creștere cu 21,4% față de luna mai 2021. Pe tipuri de structuri de primire turistică, înnoptările în hoteluri au reprezentat 62,3%, cele în pensiuni agroturistice 15,3% şi în pensiuni turistice 13,0%.

În Regiunea Centru, în luna mai 2022, judeţul Braşov ocupa locul I, atât la sosiri cât şi la înnoptări, cu 40,9%, din totalul sosirilor regiunii, respectiv 38,0% din totalul înnoptărilor regiunii. La nivel național, în luna mai 2022, judeţul Braşov ocupa locul II atât la sosiri cât şi la înnoptări, cu ponderea de 9,7% respectiv 8,7%.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare