Economic

BRAȘOV. Pregătiri pentru concesionarea operării Aeroportului Internaţional

  • IMG-20210211-WA0001_286359.jpg
  • IMG-20210211-WA0006_286357.jpg
 

Adrian-Ioan Veștea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a participat astăzi la o întâlnire online cu reprezentanţi ai Grupului Băncii Mondiale care și-au manifestat intenția de a sprijini autoritatea publică județeană în vederea identificării potenţialilor operatori pentru Aeroportul Internațional Brașov. 

„În această dimineață am avut o discuție prealabilă cu reprezentanți ai Grupului Băncii Mondiale, pe tema asistenţei tehnice pe care specialiștii instituției financiare sunt dispuși să ne-o acorde în privința pașilor procedurali pe care îi avem de realizat pentru concesionarea operării Aeroportului Internațional Brașov. Dorim să pregătim cu mare atenţie documentaţiile şi implicit procedurile necesare în ceea ce priveşte concesionarea operării Aeroportului. De aceea, avem nevoie de consultanţă şi expertiză asigurate la cel mai înalt nivel profesional. Experienţa Grupului Băncii Mondiale în acest domeniu şi bunul său renume ne conferă o garanţie suplimentară că Aeroportul Internaţional Braşov va fi prezent pe harta principalelor linii aeriene internaţionale”, a precizat şeful executivului judeţean, Adrian-Ioan Veştea. 

La această întâlnire au participat şi directorii din Executivul CJ Brașov care fac parte din Comisia de coordonare și supervizare pentru pregătirea și planificarea concesionării operării Aeroportului Brașov. 

Reprezentanţii Grupului Băncii Mondiale au prezentat portofoliul de proiecte de succes în ceea ce priveşte acordarea asistenţei tehnice autorităţilor publice, fie ele guvernamentale sau locale, pentru concesionarea unor bunuri şi servicii. Între acestea a fost şi cel mai recent exemplu de succes al experţilor Grupului Băncii Mondiale, respectiv concesionarea pe o perioadă de 35 de ani a operării Aeroportului Internaţional de la Sofia. 

„În cadrul discuţiilor, experţii internaţionali şi-au manifestat interesul de a sprijini Consiliul Judeţean în acordarea de asistenţă tehnică necesară realizării tuturor etapelor legale în vederea concesionării operării Aeroportului Internaţional Braşov, ţinând cont de actualul context socio-economic internaţional, caracterizat de mari provocări în domeniu. Pandemia de COVID-19 a avut o influenţă majoră în industria aviatică, motiv pentru care trebuie privită cu maximă seriozitate operarea în condiţii de eficienţă a Aeroportului Braşov”, a precizat Mihai Pascu, director executiv în cadrul CJ Braşov.

În perioada următoare se vor discuta în detaliu aspectele juridice şi contractuale, astfel încât Consiliul Judeţean Braşov să poată iniţia o relaţie contractuală de asistenţă tehnică cu Grupul Băncii Modiale. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare