Economic

Brașov. PFA-urile și II-urile radiate din oficiu au posibilitatea înregistrării în Registrul Comerțului cu păstrarea denumirii anterioare și a codului unic de înregistrare

 

Persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care au fost radiate din oficiu de Registrul Comerțului în 18 martie 2019 au posibilitatea solicitării înregistrării în Registrul Comerțului cu păstrarea denumirii anterioare și a codului unic de înregistrare, potrivit unui raport elaborat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).

„Persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale care au fost radiate din oficiu din Registrul Comerțului în data de 18.03.2019, în conformitate cu prevederile art. II, alin. (6) din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea OUG nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, au posibilitatea solicitării înregistrării în Registrul Comerțului și a autorizării funcționării, la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sau, după caz, prin intermediul birourilor de asistență și reprezentare constituite la nivelul primăriilor, cu păstrarea denumirii anterioare și a codului unic de înregistrare, solicitare menționată în mod expres în cererea de înregistrare”, se arată în document.

Solicitarea noii înregistrări în Registrul Comerțului se face prin completarea formularului-tip „Cerere de înregistrare”, după rezervarea denumirii firmei, sens în care se va utiliza formularul-tip nr. 1. În cazul în care, după radierea din Registrul Comerțului a PFA/II, persoane fizică a solicitat înregistrarea în Registrul Comerțului în una dintre cele două forme de desfășurare a activității, iar pentru rezervarea denumirii a folosit elemente de distinctivitate față de denumirea anterioară, aceasta are posibilitatea să solicite îndreptarea erorii materiale referitoare la denumire prin utilizarea formularului-tip nr. 14.

Ghidul privind formularele utilizate și documentele care se depun în susținerea cererilor de înregistrare sunt disponibile pe pagina ONRC, secțiunea „Înmatriculări persoane fizice”https://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-fizice, iar eventualele spețe pe marginea aplicării prevederilor Legii nr. 182/2016 trebuie trimise la adresa de e-mail juridic@onrc.ro.

Rol determinant al CCI Brașov

Președintele Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Silviu Costea, a tras un semnal de alarmă în privința PFA-urilor și II-urilor radiate din oficiu de Registrul Comerțului, care nu s-au conformat prevederilor art. II, alin. (6) din Legea 182/2016 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008, și a adus în atenția autorităților abilitate impactul negativ major al acestei legi asupra mediului de afaceri și asupra bugetului de stat și bugetelor locale care au colectat venituri din taxele și impozitele plătite de entitățile care desfășurau activități economice înainte de a fi radiate.

Consecințele radierii din oficiu a acestor entități sunt deosebit de grave pentru că o parte dintre acestea au contracte de finanțare în derulare, iar în cazul în care radierea a operat de drept urmau să restituie fondurile încasate. De asemenea, există cazuri de entități care au încheiate convenții cu APIA, au contracte comerciale în derulare, marfă existentă în stoc, TVA de recuperat, acestea fiind în mod direct afectate și prejudiciile foarte mari.

De altfel, CCIR a susținut necesitatea posibilității reînscrierii PFA, cu păstrarea denumirii anterioare și a codului unic de înregistrare, pentru ca entitățile radiate să nu piardă contractele derulate.

„Propunem, în acest sens, ca toate Camerele de Comerț și Industrie Județene să invite pe titularii entităților care au fost radiate și care doresc să reia activitatea în condițiile menționate să apeleze la serviciile proprii, pe latura pregătirii documentației, acest prilej reprezentând și o oportunitate de apropiere a CCI de mediul de afaceri și de creștere a bazei de date de membri”, subliniază CCIR.

Citiți și: 

CCI Brașov trage un semnal de alarmă în privința PFA-urilor și II-urilor radiate din oficiu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare