Economic

BRAŞOV. Misiune economică în Republica Moldova, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie

 

Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, prin Centrul Enterprise Europe Network, va organiza, în perioada ianuarie-februarie 2020, o misiune economică în Republica Moldova, informează instituţia.

Misiunea este organizată în urma invitaţiei primite de la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Astfel, firmele braşovene vor putea participa la cea de-a XIX-a ediţie a expoziției naționale „Fabricat în Moldova”, care se va desfăşura la Chişinău în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2020.

„«Fabricat în Moldova», pe parcursul anilor, a devenit cea mai populară platformă expozițională, care reflectă principalele tendinţe de dezvoltare a pieţei de produse şi servicii în Republica Moldova. Aceasta poate fi pe bună dreptate denumită oglinda pieței moldovenești, imaginea comunității de afaceri, locul reuniunii atât a specialiștilor, cât și reprezentanților business-ului. De-a lungul celor 18 ediții, în cadrul expoziției au avut loc cele mai importante și de mare anvergură evenimente, ce au primit un feedback pozitiv din partea producătorilor autohtoni, fiind pe larg mediatizate și înalt apreciate (la ediția anterioară au participat peste 450 de agenți economici pe o suprafață de 4.680 mp)”, subliniază reprezentanţii CCI Braşov.

Expoziția va găzdui un program amplu de afaceri în cadrul căruia vor fi organizate diverse seminarii, conferințe de presă pe teme de interes în sfera cooperării comercial-economice, mese rotunde, prezentări de companii și produse etc.

Totodată, companiile din judeţul Braşov vor putea participa şi la forumul economic internaţional „Moldova 2020 – Conturarea viitoarei cooperări internaţionale în afaceri”, care va avea loc în 30 ianuarie. Evenimentul își propune încurajarea investițiilor și inițierea unor noi relații de colaborare comercială. Forumul internațional de afaceri este organizat în cooperare cu rețeaua Enterprise Europe Network, cu scopul de a încuraja investițiile și cooperarea internațională dintre antreprenorii din Republica Moldova și comunitatea de afaceri. În cadrul întrevederilor B2B, vor fi prezenți reprezentanți ai sectorului privat, instituții de cercetare-dezvoltare și autorități publice.

Firmele braşovene vor beneficia de participare gratuită atât la expoziţie, cât şi la forumul economic, dar şi de stand gratuit sub egida CCI Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare