Brașov. Italienii vor să investească în promovarea produselor tradiționale românești

Prefectul Ion Gonțea a primit astăzi vizita unei delegații a companiei italiene DUE A, care are o experiență de peste 50 de ani în construcții agro-alimentare. Investitorii au fost însoțiți de șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Dorin Enache.
Oamenii de afaceri italieni, care în prezent activează în Peninsulă și în Cehia, și-au exprimat intenția de a deschide și o reprezentanță în România, care va avea sediul la Brașov. Ei au explicat că sunt interesați în a lansa proiecte împreună cu asociațiile de producători autohtone și cu administrațiile publice locale, în sistem de parteneriat public-privat, pentru înființarea unor centre de procesare de produse cu denumire de origine controlată. Acest sistem presupune promovarea produselor tradiționale de origine animală, atât din carne, cât și din lapte, fabricate în condiții standard de igienă.
Investitorii au explicat că au experiență în proiecte derulate cu fonduri europene, construcțiile micro-industriale pe care le vor ridica putând fi finanțate și în sistemul de tranșe stabilit de normele UE.
În opinia prefectului, acest gen de proiecte este binevenit într-un județ ca Brașovul, având în vedere că produsele rezultate vor putea fi achiziționate atât de consumatorii casnici, în sistem comercial, cât și pentru aprovizionarea unităților turistice: „Este important să putem valorifica potențialul local, mai ales că Brașovul are numeroase rețete tradiționale de valoare, care pot fi promovate atât la nivel național, cât și internațional, iar folosirea standardelor UE de prelucrare va fi un atu în accesarea piețelor europene. În perioada imediat următoare vom lansa discuții cu administrațiile locale și cu fermierii brașoveni pentru a identifica viitoare oportunități de colaborare în acest domeniu cu partenerii italieni”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




