Economic

Brașov. Întreprinderile mari pot obține finanțări nerambursabile pentru formarea profesională a angajaților

 

Întreprinderile mari din județul Brașov pot accesa, în această perioadă, finanțări nerambursabile pentru formarea profesională a angajaților, a anunțat Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a lansat, în 15 octombrie 2018, apelul de proiecte pentru investițiile în educație, calificare și formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții.

Apelul de proiecte face parte din Axa prioritară 3. „Locuri de muncă pentru toți”, Obiectivul tematic 10, 10 iii – „Îmbunătățirea accesului egal la învățarea pe tot parcursul vieții pentru toate grupurile de vârstă într-un cadru formal, non-formal sau informal, actualizarea cunoștințelor, a aptitudinilor și a competențelor forței de muncă și promovarea unor căi de învățare flexibile, inclusiv prin orientare profesională și prin validarea competențelor dobândite”.

„S-a lansat o finanțare care poate fi accesată de companiile mari, care sunt private de la finanțările nerambursabile de majoritatea programelor. Acum, însă, au șansa, ce este drept într-o proporție doar de 50%, pentru că aceasta este regula, companiile mari pot primi finanțări nerambursabile până la maxim 50%, pentru formarea profesională a angajaților. Proiectele pot ajunge până la o valoare maximă de 500.000 de euro, iar beneficiarii programului trebuie să fie în număr minim de 75 de persoane angajate cu contract individual de muncă în cadrul companiei solicitantului. Marea majoritate a companiilor mari, cele cu peste 250 de angajați, au bani prevăzuți pentru formarea profesională a angajaților. Prin acest program își pot eficientiza bugetul, rambursându-se în proporție de 50% aceste costuri”, a declarat Cosmin Roșia, directorul general al CCI Brașov, într-o conferință de presă.

Sectoarele economice cu potențial competitiv care sunt finanțabile prin acest apel de proiecte sunt: turism și ecoturism, textile și pielărie, lemn și mobilă, construcții, industrii creative, industria auto și componente, tehnologia informației și a comunicațiilor, procesarea alimentelor și băuturilor, inovare, dezvoltare tehnologică și valoare adăugată, sănătate și produse farmaceutice, energie și management de mediu, bioeconomie.

Cine poate beneficia de sprijin?

Solicitanții eligibili sunt angajatori, întreprinderi mari, constituite ca societăți comerciale conform Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, persoane juridice de drept privat cu scop patrimonial, subliniază CCI Brașov. Solicitanții pot avea sediul social în orice regiune de dezvoltare din România, cu condiția ca proiectele depuse în cadrul apelului să se implementeze pe teritoriul uneia dintre regiunile mai puțin dezvoltate: Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia.

Grupul țintă este format din persoane angajate care urmăresc îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe sau aptitudini sau care urmăresc certificarea/validarea competențelor cu precădere în sectoarele economice/domeniile identificate conform SNC și SNCDI. Persoanele din grupul țintă eligibil trebuie să fie angajate la solicitant cu contract individual de muncă. Numărul minim obligatoriu al persoanelor aparținând grupului țintă este de 75.

Proiectele pot fi depuse până în 15 ianuarie 2019. Alocarea financiară stabilită în cadrul apelului de proiecte este de 38,2 milioane de euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 500.000 de euro. Informații suplimentare precum și consultanță pentru realizarea documentațiilor de finanțare pot fi obținute la Centrul de Consultanță al CCI Brașov.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button