Brașov – între județele cu cele mai mari salarii în 2022
Brașov – între județele cu cele mai mari salarii
Cu peste 400.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro și creșteri salariale în aproape toate domeniile de activitate, 2022 a fost un an în care balanța de pe piața muncii a fost înclinată în favoarea candidaților și angajaților. Au fost cu 14,1% mai multe joburi noi față de 2021 și cu 5,5% mai multe decât în 2019, anteriorul an comparabil, în termeni de dinamică și context, cu 2022.
„A fost anul în care candidații și angajații au putut face un slalom avantajos lor printre ofertele din piață și așteptările pe care le au de la angajatori. Chiar și în contextul proximității față de o zonă de război și al creșterii inflației, în 2022, schimbarea jobului sau obținerea unei majorări salariale au reprezentat obiective destul de ușor de atins pentru o categorie extinsă de candidați. Atât din punctul de vedere al nivelului de experiență avut, cât și al distribuției geografice”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, județele cu cele mai mari salarii în 2022 au fost București, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei și Cluj, cu 4.100 de lei. Urmează Timiș (4.000 de lei), Sibiu, Brașov, Iași și Ilfov – fiecare cu câte 3.500 de lei net. Aproape identic arată și topul județelor care au angajat cel mai mult anul acesta.
De cealaltă parte a clasamentului se află județe precum Gorj, Vaslui, Mehedinți, Bacău sau Ialomița, unde mediile salariale oscilează între 2.700 și 3.000 de lei net.
„Aceste valori sunt corelate cu un număr semnificativ mai mic de joburi disponibile în aceste județe, de companii care au sediul sau sucursale aici, dar și de distribuția candidaților pe nivele de experiență. Vorbim despre zone din care vin mulți candidați care se califică în special pentru joburi entry level”, a explicat Bogdan Badea.
Domeniile cu cele mai multe poziții deschise în aceste județe sunt retailul, serviciile, turismul sau industria alimentară.
Angajații cel mai bine plătiți
Cel mai bine plătiți în 2022 au fost angajații din IT, cu un salariu mediu net de 6.000 de lei pe lună. Cei care lucrează în project management ocupă a doua poziție, cu o medie salarială de 5.000 de lei. Angajații din banking câștigă, în medie, 4.300 de lei lunar, iar cei din telecomunicații și construcții 4.200 de lei. Salarii medii de 4.000 de lei au mai fost înregistrate în inginerie, auto / echipamente, medicină, e-commerce, audit / consultanță ori asigurări.
Brașov – între județele cu cele mai mari salarii
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.