Economic

Braşov. Firmele pot accesa fonduri nerambursabile pentru investiţii în staţiunile balneare

 

Firmele vor primi fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de euro pentru a face investiții în stațiuni balneare, potrivit Hotărârii nr. 362/2019 privind instituirea schemei de ajutor de minimis aferente programului de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare, a anunţat Camera de Comerţ şi Industrie Braşov.

Obiectivele principale ale schemei de minimis urmăresc stimularea dezvoltării infrastructurii în localitățile și arealele definite ca stațiuni balneare sau balneoclimatice în vederea implementării de soluții terapeutice inovatoare pentru un spectru larg de afecțiuni, încurajarea operatorilor economici de a investi în unitățile medico-balneare și de recuperare, crearea/modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică, crearea de noi locuri de muncă, precum şi calificarea și profesionalizarea personalului ce activează în domeniu.

„Pot beneficia de prevederile programului societățile de orice tip, respectiv întreprinderile care sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează pe întreaga durată a sesiunii alocate, în limita bugetului anual alocat schemei, de la data comunicată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză pe site-ul său cu cel puțin 10 zile înainte de data deschiderii acesteia”, subliniază CCI Braşov.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2019 este de 480 milioane lei. Asistenţa financiară nerambursabilă maximă este de 200.000 euro/beneficiar, iar valoarea grantului va reprezenta maxim 50% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Printre cheltuielile eligibile se numără cele pentru construcția, extinderea şi reabilitarea de capacități turistice de alimentație publică şi cazare, precum şi a capacităților de tratament balnear pe care respectivele societăţi comerciale le deţin; realizarea de centre de informare turistică şi dotarea acestora, dar şi cele pentru achiziția de mijloace de transport persoane, utilizabile exclusive în scopuri turistice.

Informaţii suplimentare precum şi consultanţă pentru realizarea documentaţiilor de finanţare pot fi obţinute la Centrul de Consultanţă al Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare