Economic

Brașov. Direcţia Fiscală a încasat impozite locale de 138,4 milioane de lei, în perioada ianuarie-mai 2018

 

Direcţia Fiscală Braşov a încasat de la contribuabili, până la 31 mai 2018, impozite locale în valoare de 138,473 milioane de lei, informează instituţia. Încasările au crescut cu 11,821 milioane de lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când în visteria locală au intrat 126,652 milioane de lei.

Persoanele fizice au achitat, în primele cinci luni din 2018, impozite pe clădiri de 15,180 milioane de lei, faţă de 14,776 milioane de lei în 2017; impozite pe terenuri de 3,829 milioane de lei, comparativ cu 4,164 milioane de lei în 2017 şi impozite auto de 9,592 milioane de lei, faţă de 9,009 milioane de lei în 2017.

Totodată, persoanele juridice au plătit, în perioada ianuarie-mai 2018, impozite pe clădiri în valoare de 59,878 milioane de lei, faţă de 52,286 milioane de lei în 2017; impozite pe terenuri în valoare de 5,715 milioane de lei, comparativ cu 5,056 milioane de lei în 2017 şi impozite auto în valoare de 6,451 milioane de lei, faţă de 6,579 milioane de lei în 2017.

Datele Direcţiei Fiscale mai arată că numărul contribuabililor care îşi achită dările locale prin intermediul internetului este pe un trend ascendent.

Astfel, 9.344 de braşoveni şi-au plătit impozitele prin brasovcity.ro, în perioada 1 ianuarie-31 mai 2018, faţă de 7.203, în aceeaşi perioadă a anului precedent, iar suma încasată a fost de 2,864 milioane de lei, comparativ cu 2,287 milioane de lei în 2017. De asemenea, 5.048 de contribuabili şi-au achitat dările prin ghiseul.ro, în primele cinci luni din 2018, comparativ cu 2.561, în aceeaşi perioadă din 2017, iar suma încasată a fost de 561.935 lei, faţă de 323.106 lei în 2017.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare