Economic

Brașov. Contribuabilii au achitat impozite locale de 156,6 milioane de lei, până la 31 august 2017

 

Contribuabilii brașoveni, persoane fizice și persoane juridice, au achitat, până la 31 august 2017, impozite locale în valoare de 156,6 milioane de lei, arată datele Direcției Fiscale Brașov. Încasările au crescut cu 8,028 milioane de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, când în visteria locală au intrat 148,5 milioane de lei.

Practic, persoanele fizice au achitat impozite pe clădiri în valoare de 16,399 milioane de lei în 2017, comparativ cu 16,285 milioane de lei în 2016; impozite pe terenuri de 4,572 milioane de lei în 2017, comparativ cu 4,409 milioane de lei în 2016 și impozite auto de 10,476 milioane de lei în 2017, comparativ cu 9,657 milioane de lei în 2016. Totodată, persoanele juridice au plătit, în primele opt luni din 2017, impozite pe clădiri de 58,024 milioane, față de 51,158 milioane în 2016; impozite pe terenuri de 5,576 milioane de lei, față de 5,402 milioane de lei în 2016 și impozite auto de 7,429 milioane de lei, față de 6,578 milioane de lei.

Datele Direcției Fiscale consemnează și faptul că numărul brașovenilor care și-au achitat dările locale prin mijloace electronice a fost pe un trend ascendent. Astfel, numărul contribuabililor care au plătit impozitele prin brasovcity.ro a crescut de la 4.714, în perioada ianuarie-august 2016, la 7.472, în perioada ianuarie-august 2017, în timp ce numărul celor care au achitat prin ghiseul.ro a avansat de la 669, în 2016, la 2.962, în 2017. De asemenea, încasările prin brasovcity.ro au crescut de la 1,786 milioane de lei, în 2016, la 2,370 milioane lei, în 2017, iar cele prin ghiseul.ro au avansat de la 124.387 lei, în 2016, la 401.904 lei, în 2017.

Brașovenii care nu și-au plătit impozitele aferente anului 2017 mai pot face acest lucru până la sfârșitul lunii septembrie, atunci când expiră cel de-al doilea termen de plată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare