Economic

BRAŞOV. Analiză. Provinciile României nu sunt legate prin autostrăzi nici la 101 ani de la Marea Unire

 

Provinciile României nu sunt legate nici astăzi, la 101 ani de la Marea Unire, prin autostrăzi, deşi au fost începute lucrări pentru contectarea lor lângă Braşov, Bacău şi Sibiu, arată o analiză realizată de Economica.net.

În momentul de faţă, continuarea lucrărilor este incertă din cauza schimbărilor de pe plan politic. În 2018 a început operaţiunea de traversare a Carpaţilor cu autostrăzi, dar deocamdată asfaltul nu a ajuns nici în Ardeal, nici în Moldova.

În Transilvania au fost demarate lucrările la Autostrada Comarnic – Braşov (A3), pe lotul Râşnov – Cristian.

„Continuarea lucrărilor la autostrada care va lega Ardealul de Muntenia prin Valea Prahovei este însă incertă, în contextul în care noul Guvern nu susţine varianta prin parteneriat public – privat, cu chinezi, lansată de fosta conducere de la Palatul Victoria”, menţionează analiza.

De asemenea, pentru conectarea Ardealului de Muntenia se construieşte şi Autostrada Sibiu – Piteşti (A1). Până acum, au fost demarate lucrări la drumul tehnologic, dar constructorul austriac Porr al lotului 1 Sibiu – Boiţa încă aşteaptă emiterea autorizaţiei de construire.

Pe de altă parte, în acest an au început lucrări de construcţie şi pe o porţiune din viitoarea şosea de mare viteză ce va lega Muntenia de Moldova, respectiv pe Centura Bacău, ce include 16 kilometri din Autostrada Moldovei (A7).

„Pentru contectarea Moldovei cu Ardealul au fost promovate două variante. Prima, Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi (A8), a fost împărţită de fosta guvernare în două segmente. Pentru sectorul de la Târgu Mureş – Târgu Neamţ a fost semnat contract pentru completarea studiului de fezabilitate, iar tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi a fost scos la licitaţie pentru construcţie prin parteneriat public – privat. Deşi există candidaţi selectaţi care vor să depună oferte pentru realizarea prin PPP a tronsonului din Moldova, noul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat refacerea studiilor de fezabilitate pe întreg amplasamentul A8, cu fonduri europene”, subliniază analiza.

Totodată, o altă variantă de conectare a Moldovei de Ardeal este Autostrada Bacău – Braşov (A13), dar pentru realizarea acesteia a fost lansată o licitaţie pentru efectuarea studiului de fezabilitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare