Bonul fiscal, inamicul public nr.1 al comerțului

După două săptămâni de cumpărături, circa 10% dintre magazine și numai unul dintre cei opt prestatori de servicii la care am apelat au eliberat bonuri fiscale din proprie inițiativă.

De la momentul aderării la Uniunea Europeană societatea românească a devenit una de consum, cumpărăturile în exces și cheltuirea banilor oriunde și oricum devenind, cel puțin până la apariția crizei financiare, un adevărat mod de viață. Lucrurile s-au mai schimbat puțin din toamna anului 2008 și până acum, iar consumul s-a redus destul de mult. Însă chiar și așa, practic, în fiecare zi un român cumpără cel puțin un produs sau plătește pentru un serviciu prestat. Până aici toate bune și frumoase. Situația se schimbă însă în momentul în care vânzătorul sau prestatorul nu eliberează bonul fiscal, singura dovadă că banii consumatorului au intrat în casieria firmei, de unde o parte ar trebui să ia drumul fiscului sub formă de impozit, și nu direct în buzunarul patronului. Am testat și noi timp de două săptămâni modul în care își desfășoară activitatea unii agenți economici din oraș, cu afaceri mici, gen chioșcuri, magazine de cartier, baruri, și am constatat că, exceptând câteva cazuri, majoritatea vânzătorilor „uită” să bată bonul fiscal sau nu știu să utilizeze casele de marcat, unii declarându-se foarte mirați că avem „tupeul” să solicităm bonul fiscal.

Cum funcționează casa de marcat?
Prima zi de test, primul magazin, de tip alimentar. Locația? Buricul târgului unde clienții mișună în fiecare clipă și cheltuiesc cam în același ritm. Cumpărăm o ciocolată, o apă minerală și un pachet de batiste nazale. „2,5 lei plus 3 lei plus 0,5 lei, în total 6 lei”, ne anunță casiera după ce a calculat nota de plată pe un calculator de buzunar, în timp ce la casa de marcat nici măcar nu a aruncat privirea, darmite să o atingă. Așteaptă să plătim, ceea ce și facem, iar în următoarele secunde casiera rămâne puțin încurcată de întrebarea noastră: „Puteți să-mi dați și un bon?” „Bon?”, ni se adresează mirată și iritată vânzătoarea, după care începe să apese rapid, încurcată de situație, tastele casei de marcat. Operațiunea însă durează mai bine de un minut pentru că trebuie să ceară ajutorul unei „colege de raion” care se pricepe oarecum să menevreze casa de marcat fiscală și știe și codul produselor cumpărate. În final, obținem bonul, suma coincide cu cea plătită, însă pe bon nu sunt tipărite separat produsele cumpărate, așa cum prevede Ordonanța de Urgență nr.28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, ci numai totalul: 6 lei – produse alimentare, deși șervețelele cumpărate nu sunt comestibile. Nu încercăm să aflăm explicații suplimentare de la casieră, i-am provocat destul stres pentru o zi.

Farmacie cu probleme
Altă zi, o farmacie modernă, tot în centrul orașului. Cumpărăm câteva pastile de paracetamol și câteva antihistaminice. Totalul, de 7,6 lei, nu-l vedem nici măcar tastat pe un calculator de buzunar. El este pesemne afișat pe ecranul computerului aflat în fața farmacistei, din moment ce aceasta ni-l comunică  uitându-se numai în acea direcție, și trebuie să-l luăm de bun. Plătim, dar vrem și un bon fiscal pe care-l primim din nou numai după ce-l solicităm. Nici un gest din propria inițiativă a farmacistei. Chiar și așa suntem anunțați că-l vom primi „dar durează. Casa de marcat este nouă și nu prea știu să lucrez la ea”. Bine măcar că există, spunem noi. Peste circa trei minute ieșim „victorioși” în stradă. Însă numai pe jumătate mulțumiți, pentru că, la fel ca și în situația precedentă, pe bon este tipărit numai totalul, nu prețul fiecărui produs în parte așa cum cere legea.
Testul a continuat la un magazin „universal” din cartierul Tractorul plin de sute de chinezării, de unde am cumpărat două perechi de papuci de casă și câteva produse plastice. În total, calculat doar în minte de vânzătoare, cumpărături de 23,75 lei, preț achitat pe loc și în schimbul căruia nu ni se „bate” nici un bon fiscal. Solicităm unul, după care vânzătoarea, în timp ce pornește casa de marcat, probabil pentru prima dată în acea zi deși ceasul e trecut de orele 17.30, ni se adresează: „Vă trebuie să-l decontați?”. Îi răspundem că nu, dar așa este legea. „Am înțeles, atunci aveți nevoie numai așa…, pentru domneavoastră”, concluzionează ea.

74 de firme sancționate de Gardă în august
Testul a continuat în zilele următoare printre altele și în taxi, la o spălătorie auto, la frizerie, la o terasă de din oraș, într-un bar, la un magazin alimentar patronat de un milionar din Top 300 Capital, la patiserie, la un atelier de reparat încălțăminte, precum și într-o librărie. În urma experimentului nostru am ajuns la concluzia că foarte puțini comercianți și prestatori de servicii sunt gata să elibereze bonul fiscal, așa cum prevede legea, și implicit să-și înregistreze în contabilitate veniturile, operațiune de pe urma căreia vor plăti statului impozit pe venit sau pe profit. Practic, după două săptămâni de cumpărături, circa 10% dintre magazine și numai unul dintre cei opt prestatori de servicii la care am apelat au eliberat bonuri fiscale din proprie inițiativă care corespundeau prevederilor OU 28/1999. Garda Financiară cunoaște aceste aspecte și înceracă zi de zi să diminueze fenomenul evaziunii fiscale. Referindu-se la aceste aspecte, adjunctul comisarului-șef al Comisariatului Gărzii Financiare (CGF) Brașov, Dorin Păunescu, a precizat că „intensificăm controalele în wee-end, după-amiaza și seara. Numai în luna august 2010, unui număr de 48 de societăți comerciale li s-a suspendat activitatea pentru nerespectarea prevederilor OU nr. 28 din 25 martie 1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Cele 48 de firme nu au eliberat bon fiscal sau nu erau dotate cu case de marcat. De asemenea, alte 36 de firme au primit sancțiuni pentru nerespectarea altor prevederi ale OU 28”.    
    (A.Z.)