Economic

BNR va lansa săptămâna viitoare în circuitul numismatic o monedă din argint

 

Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 8 mai 2017, o monedă din argint dedicată împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României, a anunțat astăzi instituția.

Moneda are o valoare nominală de 10 lei. Aversul monedei redă o imagine de epocă prezentând defilarea triumfală a trupelor române victorioase în Războiul de Independență, inscripţia în arc de cerc „România”, valoarea nominală „10 lei”, stema României și anul de emisiune „2017”. Reversul monedei prezintă portretul lui Carol I, inscripțiile în arc de cerc „140 de ani de la proclamarea independenței de stat” și „Carol I”.

„Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central”, subliniază BNR.

Prețul de vânzare este de 365 lei. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale băncii centrale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button