Economic

BNR va lansa în circuitul numismatic săptămâna viitoare o monedă din argint

 

Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 25 iunie 2018, o monedă din argint cu tema „200 de ani de la nașterea lui Ion Ionescu de la Brad”, informează instituția.

Moneda are o valoare nominală de 10 lei, un diametru de 37 mm și o greutate de 31,103 grame.

„Aversul monedei redă o imagine de epocă a Academiei Mihăilene, unde Ion Ionescu de la Brad a fost primul profesor de științe agricole din istoria învățământului românesc, inscripţia în arc de cerc «România», valoarea nominală «10 Lei», stema României și anul de emisiune «2018». Reversul monedei prezintă portretul lui Ion Ionescu de la Brad, inscripțiile «Ion Ionescu de la Brad» și anii între care a trăit, «1818-1891»”, se arată în comunicatul de presă al BNR.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint, iar preţul de vânzare este de 360 lei. Monedele din argint au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a monedelor se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale instituției financiare.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button