Economic
BNR reduce dobânda de politică monetară

Banca Națională a decis, în prima ședință din 2010, reducerea cu 0,5 puncte procentuale a dobânzii de politică monetară, de la 8 la sută la 7,5 la sută, se arată într-un comunicat al băncii. Ratele pentru rezervele minime obligatorii aplicabile pasivelor au rămas neschimbate, la 15 la sută pentru cele în lei și la 25 la sută pentru cele în valută. Banca centrală a decis „gestionarea fermă a lichidității din sistemul bancar în vederea consolidării transmisiei semnalelor de politică monetară”, se mai afirmă în comunicatul BNR.
Anul trecut, dobânda de politică monetară a fost redusă cu 2,25 puncte procentuale, de la 10,25 la sută.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




