Economic

BLACK FRIDAY 2019. Încasările vor depăşi 300 milioane de euro în acest an

 

Black Friday 2019 se anunţă unul spectaculos în România, în condiţiile în care se estimează că vor fi vândute peste 10 milioane de produse în numai câteva zile şi încasările se vor ridica la 300 milioane de euro, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă Frames.

În unele magazine, Black Friday a debutat deja, dar punctul culminant va fi atins pe 15 noiembrie, atunci când toţi marii jucători din piaţă, de la IT&C la fashion, home&deco, food, beauty, servicii etc. au anunţat campanii speciale în care reducerile de preţuri vor merge până la 80-90%.

„De la gestiunea stocurilor la pricing, extinderea opţiunilor de plată (rate fără dobândă, leasing etc.) şi campaniile de promovare mult mai bine targetate, 2019 va consemna un plus semnificativ la capitolul oferte şi servicii de suport. Business-ul de Black Friday 2019 vine, pe de altă parte, într-un moment cum nu se poate mai bun şi în privinţa cererii, creşterile de salarii şi modificarea obiceiurilor de consum generând un plus semnificativ şi în acest segment”, subliniază analiza.

Estimările arată că ediţia din acest an va aduce un plus de cel puţin 50 milioane de euro încasări pentru retaileri. În 2018, Black Friday a adunat, în numai câteva zile, vânzări de 250 milioane de euro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare