Economic

Beneficiarii de sprijin financiar constituiți ca PFA și II, radiați de la Registrul Comerțului, trebuie să notifice APIA

 

Beneficiarii sprijinului financiar aferent Campaniei 2018, constituiţi ca persoană fizică autorizată (PFA) sau întreprindere individuală (ÎI), au obligaţia ca, în 15 zile de la data radierii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), să depună la APIA o declaraţie privind radierea PFA şi documentele aferente, informează instituția.

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoştinţă beneficiarilor sprijinului financiar aferent Campaniei 2018, constituiţi ca persoană fizică autorizată (PFA) şi ca întreprindere individuală (Î.I.), că au obligativitatea ca pentru autorizarea la plată să se conformeze prevederilor Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, intrată în vigoare la data de 17 ianuarie 2017. Potrivit acesteia, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale au avut obligaţia îndeplinirii condiţiei privind numărul maxim de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum cinci clase pentru PFA şi maximum 10 clase pentru Î.I., nerespectarea acestor prevederi constând în radierea din Registrul Comerţului, începând cu 18 martie 2019”, se arată în comunicatul de presă al APIA.

În aceste condiții, APIA solicită beneficiarilor, constituiţi ca PFA şi ÎI, care se regăsesc în situaţia amintită ca, în termen de 15 zile de la data radierii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), să depună la Centrele Judeţene/locale APIA o declaraţie privind radierea PFA prin care s-a solicitat sprijin la APIA şi documentele aferente (certificat de radiere), precum şi, după caz, forma de organizare actuală (PF, II, IF, PFA), contul actual, documentele aferente noii forme de organizare (eliberate de ONRC).

Citiți și: 

BRAȘOV. Încercare disperată a antreprenorilor de a-și recupera PFA-urile și Întreprinderile Individuale radiate din oficiu

Registrul Comerțului susține că a utilizat mijloacele de informare și comunicare reglementate de lege în privința PFA-urilor și II-urilor radiate din oficiu

Patronatul Presei din România consideră „abuzivă” decizia Registrului Comerțului de a radia din oficiu mii de PFA-uri și II-uri

CCI Brașov trage un semnal de alarmă în privința PFA-urilor și II-urilor radiate din oficiu

Peste 30.000 de PFA-uri și II-uri au fost radiate din oficiu pentru că au mai mult de cinci coduri CAEN

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare