Economic

Barometru. Tarifele pe litoral au crescut în sezonul 2019, ca urmare a acordării voucherelor de vacanţă

 

Voucherele de vacanţă au influenţat în mod semnificativ piaţa turismului românesc, potrivit rezultatelor „Barometrului privind vacanţele din 2019”, realizat de Frames & Train Your Brain.

Drept urmare, vacanţele din România au devenit din ce în ce mai scumpe, iar locurile de cazare disponibile tot mai puţine.

„Voucherele de vacanţă au indus efecte economice semnificative în piaţa turismului. Preţurile au crescut, locurile de cazare au devenit insuficiente, iar o parte semnificativă din publicul potent financiar, care mergea pe Litoral în anii trecuţi şi cheltuia la restaurante, la terase, în cluburi, a migrat către alte destinaţii. «Democratizarea» turismului românesc a adus, astfel, beneficii importante pentru hotelieri, dar mai puţine pentru restul structurilor economice de pe litoral. Locul restaurantelor şi al teraselor cu programe artistice, al teatrelor de vară şi altor asemenea facilităţi turistice a fost luat de supermarketuri, chioşcuri şi magazine cu produse ieftine, de micul retail”, a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

Practic, 53% din respondenţii barometrului s-au declarat mulţumiţi în ceea ce priveşte oferta turistică de pe litoral, evidenţiind investiţiile făcute în ultimii ani în renovarea hotelurilor şi creşterea calităţii serviciilor, iar 28% dintre ei s-au declarat nemulţumiţi.

Aglomeraţia din trafic, blocajele rutiere de pe DN Constanţa-Mangalia, lipsa locurilor de parcare, degradarea spaţiilor verzi, lipsa de curăţenie generală, inclusiv pe plajă, preţurile mari şi serviciile de o calitate îndoielnică în multe cazuri sunt principalele nemulţumiri ale respondenţilor.

Barometrul a fost realizat în perioada 2-9 aprilie 2019, în rândul a 350 de persoane.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare