Economic

Aviz negativ pentru majorarea pragului maxim de deținere la SIF-uri

  • article_247439_1.jpg
 

Unsprezece membri ai comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților au votat împotriva ridicării pragului la 5%, față de doi parlamentari care au votat „pentru”.

Proiectul legislativ de majorare a pragului maxim de deținere la Societățile de Investiții Financiare (SIF) a primit zile trecute avizul negativ al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților. Avizul negativ a venit la finalul unei ședințe de mai puțin de două ore, împotriva majorării pragului pronunțându-se unsprezece deputați din cei prezenți la dezbatere față de doar doi parlamentari care au votat pentru majorarea pragului la 5%. La dezbatere au participat oficiali ai tuturor SIF-urilor, Ioan Cuzman (președintele SIF Banat-Crișana), Mihai Fercală (președintele SIF Transilvania), Petre Pavel Szel (președinte SIF Muntenia), Tudor Ciurezu (vicepreședinte SIF Oltenia) și Liviu Doroș (vicepreședinte SIF Moldova). De asemenea, la ședință au mai fost invitați comisarul Bogdan Chetreanu și Radu Toia, pentru a reprezenta punctul de vedere al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

„Momentul nu este oportun”
Nici un reprezentat al Bursei de Valori București nu a fost prezent la ședința Comisiei. Inițiatorul proiectului legislativ de majorare a pragului, senatorul Ovidiu Marian, a susținut că o limită de deținere de 5% va duce la dinamizarea pieței de capital autohtone și va permite investitorilor în SIF-uri să își exercite drepturile de acționari. Acesta a afirmat că „investitorii în SIF-uri nu pot să își spună punctul de vedere, prin convocarea unei Adunări Generale, de exemplu, sau completarea ordinii de zi pentru că se presupune că acționează concertat, de vreme ce este nevoie să dețină 5% din acțiunile unui SIF ca să poată cere asta. Președinții SIF-urilor dețin această armă infailibilă numită concertare și o folosesc împotriva acționarilor atunci când aceștia au interese potrivnice lor. Scopul proiectului de lege este să îi protejeze pe cei mulți cu acțiuni puține”. La rândul lor, președinții SIF-urilor s-au apărat, susținând că trebuie să reprezinte interesele tuturor acționarilor și nu doar pe cele ale unui grup restrâns de investitori. La finalul dezbaterii, Mihai Tudose, a propus Comisiei să dea un aviz negativ proiectului legislativ de ridicare a pragului de deținere la 5%, susținând că nu este momentul oportun pentru o astfel de modificare. „SIF-urile reprezintă 30% din economia națională, dar au o pondere mai mare din economia viabilă, făcând față crizei actuale. Am fost membru în Comisia care a votat în urmă cu câțiva ani majorarea pragului la 1% și acțiunile SIF au mers foarte bine de atunci. Inițiativa majorării pragului este benefică, dar nu este momentul oportun, motiv pentru care propun un aviz negativ”. O parte dintre deputații, care au votat împotriva majorării pragului, au invocat un document din mapa de prezentare, semnat de premierul Emil Boc, care menționează că Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative. Săptămâna trecută, proiectul legislativ de majorare al pragului a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică și este așteptat să intre, peste câteva zile, în dezbatarea Comisiei de Buget Finanțe, care este și comisia de fond. Reamintim că acționarii SIF Transilvania (SIF3) au decis anul trecut, în data de 20 martie, în cadrul unei ședințe AGEA ridicarea pragului de deținere din capitalul în cadrul societății de la 1% la 5%. Ulterior, pe 28 aprilie 2009, CNVM a respins avizarea modificării actului constitutiv al SIF3 în conformitate cu Hotărârea AGEA nr. 2/20 martie 2009. Conducerea SIF 3 a atacat în contecios administrativ decizia Comisiei Valorilor Mobiliare la termenul din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București amânând soluționarea cauzei la data de 10 martie 2010.

După ședință, BET-FI a pierdut 4,91%
Marți, BET-FI, indicele celor cinci societăți de investiții financiare, a închis cu o pierdere de 4,91%, coborând la 27.342,78 puncte, după ce Comisia Economică a votat împotriva majorării pragului la SIF-uri. Cel mai mult, cu peste 9%, au scăzut acțiunile SIF Transilvania, pe fondul unui ordin de vânzare a 770.000 de acțiuni care nu și-a găsit contraparte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google