Economic

APIA. Fermierii pot depune cererile de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2019

 

Fermierii pot depune, până în 17 decembrie 2018, inclusiv, la Centrele Judeţene ale APIA, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2019, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente: dovada că solicitantul este persoană juridică, potrivit legislaţiei în vigoare; acreditarea solicitantului pentru întocmirea şi menţinerea registrului genealogic al rasei pentru care solicită ajutorul de stat, eliberată de ANZ; lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, avizată de ANZ; copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare, precum şi lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.

Pe de altă parte, cererea iniţială anuală de solicitare a ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente: dovada că solicitantul este persoană juridică, potrivit legislaţiei în vigoare; acreditarea solicitantului pentru prestarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, eliberată de ANARZ; lista microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, avizată de ANZ; copia contractului între deţinătorul registrului genealogic şi prestatorul serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de animale sau adeverinţă eliberată de ANZ, în cazul în care acesta este altul decât deţinătorul registrului genealogic, din care să rezulte contribuţia părţilor la realizarea obiectivelor programului de ameliorare, dar şi lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, pentru anul de aplicare, avizată de ANZ.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare